De ce ”Zece Lucruri”?

De noiembrie 21, 2016 Din viata

De ce mi-am făcut blog? Pentru că nu mai aveam unde să scriu. Pentru că voiam să scriu așa cum simțeam eu, fără ședință de sumar, fără număr de semne, fără explicații foto, fără machete. Vedeam atât de multe lucruri, mă întâlneam cu atât de mulți oameni, mi se întâmplau atât de multe și le puteam povesti doar unui număr restrâns de oameni.

Când m-am apucat de scris? Ca să fiu și eu ca vedetele de muzică, scriam prin casă de când mă știu. Bine, mai întâi am citit. Când aveam vreo 3 ani și ai mei lucrau în două schimburi, mama ziua și tata noaptea, erau vreo 2 ore când nu aveam cu cine să stau. Și mama, atunci când pleca la serviciu, îmi punea niște cărți lângă mine și mă lăsa cuminte în pat. Stăteam acolo și le răsfoiam, mă uitam la poze. Nu am făcut nicio prostie sau măcar nu s-a consemnat în amintirile familiei niciuna de răsunet.

Apoi la școală am citit. Pe vremea aia nu prea aveai alternative. Ori stăteai ca euglema pe fundul mării, ori citeai.

2016-11-21-22-18-46 2016-11-21-22-19-24 2016-11-21-22-21-03

 

 

 

 

 

 

 

 

V-am zis că mi-am dorit mereu să fiu ziaristă. Nu știu de ce, așa, pur și simplu. Eram prin liceu, cred și voiam să scriu și eu undeva. Cum nu aveam foarte multe idei despre cum aș putea să fac asta, am ales calea cea mai puțin … normală. Era pe vremea aia revista ”Liceenii”. Ăștia care aveți între 30 și 40 de ani sigur o știți. O revistă destul de grosuță, format mic. Și erau acolo tot felul de povești, trimise de cititori. Aș fi vrut și eu să apar acolo, dar ce naibă palpitant se întâmpla în viața mea? Nu venea 336 la timp? Prindeam loc pe scaun când plecam de la școală? Așa că că ce m-am gândit? Nu am nimic palpitant de zis, inventăm atunci! Mamă și ce poveste siropoasă de dragoste am scris…Cu Iustin și Ariana, și cu dramă, și cu lacrimi. El murea, ea afla că e însărcinată, nu așa oricum, ci cu gemeni. După vreo câteva săptămâni, când eram în vacanță la țară, vine maică-mea și-mi aduce revista. ”Ia citește povestea asta, să vezi ce-a pățit săraca fată!”. Nu-mi venea să cred, era povestea mea, pe două pagini chiar! Nu mai știu cum am dat și adresa de corespondență. Am primit sute de scrisori, o mare parte dintre ele le am și acum. La unele mai interesante, am și răspuns. Am mai scris apoi alte câteva scrisori, dar începusem să mă plictisesc să tot inventez personaje și povești, așa că am renunțat.

img_20161121_221629 2016-11-21-22-08-12 2016-11-21-22-08-52

 

 

 

 

 

 

 

 

Mi-am făcut planuri să scriu niște romane, am zeci de schițe, pe unele le-am și început, nu le-am terminat niciodată. Dar am descoperit poezia la un moment dat și cu asta am mers mai departe. Am publicat un volum, ”Dor de aripă”, am luat și niște premii. Era perioada adolescenței cu suferințe în dragoste și drame închipuite, dar o sursă de inspirație bună din moment ce le-a plăcut și altora.

Jurnalist cu legitimație

Apoi, în facultate, am scris și după aceea, am ajuns să fiu jurnalist cu acte-n regulă la Jurnalul Național. Am scris acolo mult, foarte mult, despre mâncare și tot ce înseamnă ea, de la gătit până la efectele asupra sănătății. Numai că la un moment dat am simțit nevoia să fac ceva și pentru mine. Am făcut un blog pe wordpress.com așa cum m-a dus pe mine capul. Privit acum, pot spune că arăta groaznic. O parte din textele de acolo le-am mai cizelat și le-am mutat aici. Blogul vechi l-am trecut pe privat. Am născut-o pe Amalia, m-am întors la serviciu, am avut și 4 job-uri simultan, am cam uitat de visul meu de bloggeriță. Am mai scris între timp o mulțime de comunicate de presă pentru Compania de Investiții pentru Turism, pentru Magiunul de Topoloveni, pentru diverse proiecte europene POSDRU și articole pentru Gastromedia, Ora și web content pentru FEO.ro și CBMania.ro. Am făcut emisiuni TV la TV Sigma vreo doi ani, dar nu m-a fascinat televiziunea. Acum, de un an, m-am întors la dragostea mea, presa culinară și scriu pentru Pastry Chef, dar și pentru Totul despre Mame.

Unul dintre primele articole din cotidianul Ora

2016-11-21-22-13-18

de-ce

2016-11-21-22-12-03

 

Dar să ne întoarcem la blog. Am tot conceput, și am conceput până când mi-a venit ideea de a alege 10 categorii mari, iar pentru fiecare să scriu articole scurte cu 10 lucruri despre…ceva. Am pornit de la premiza că oamenii caută pe internet informații la obiect și nu au timp să citească polologhii. Așa s-a născut ”cristinacalin.ro”. Aveam de gând să scriu în fiecare zi, 10 articole, pe 10 teme diferite. Mi-am făcut un folder cu rezerve, am mers…câteva zile. Apoi, mi-am dat seama că eu singură, cu job, copil și viață personală îmi este foarte greu să fac asta chiar dacă nu dorm.

Între timp s-a născut și Alexandru și planul meu era mort. M-am întors la prima idee, aceea de blog personal. Dar ce să fac acum cu denumirea? Am căutat cristinacalin.ro și am descoperit că este cumpărat. L-am descoperit și pe posesor. Mi-a cerut 2000 de euro, l-am trimis în gând în mă-sa și m-am concentrat pe treaba mea. Asta e, mergem înainte. Acum deja nu mai pot și niAstazici nu mai vreau să schimb ceva.

Îmi place să scriu și îmi place să scriu aici, deși uneori nu îl pun pe primul loc în prioritățile mele personale. Totuși, atunci când mi se întâmplă lucruri, vi le povestesc pentru că sunt convinsă că cele mai multe învățăminte se trag din experiențele personale ale altora. Oricât de mult ai citi despre înscrierea la grădiniță, de exemplu, din surse oficiale, parcă tot mai convingătoare e o persoană care chiar a fost acolo și îți spune cât a stat, ce hârtii i-au trebuit.

Mi-ar plăcea ca atmosfera să fie mai animată, să fie mai multe comentarii, dar e bine și așa. Poate stilul meu mai impulsiv taie elanul de la conversații.

Locul ăsta e casa mea, e o parte din sufletul meu. Aici sunt eu, așa cum sunt eu. E locul unde fac ce-mi place, unde scriu de drag, cu drag.

Citeste si despre...

Un comentariu

Comenteaza