Nu am mai scris de ceva vreme, dar am lipsit motivat: am fost în vacanță.

Anul acesta destinația noastră pentru concediu a fost stațiunea Ulcinj din Muntenegru. Ne săturaserăm de Turcia, voiam ceva mai aventuros, să vedem locuri noi, să cunoaștem alte culturi. Cu o recomandare de cazare de la un prieten, am început să facem trasee pentru drum, să caut locuri de vizitat, buget, un întreg plan.

Cel mai greu a fost să stabilim traseul, pentru că voiam neapărat să trecem prin Canionul Tara. Am citit pe forumuri pe unde au luat-o și alți aventurieri și până la urmă am hotărât. Am ieșit din țară pe la Calafat, am mers un pic prin Bulgaria si apoi am intrat în Serbia. Vameșii prietenoși. Nu ne-au cerut alte acte în afară de pașapoarte și ne-au întrebat unde mergem. Oricum, cu doi copii și o banchetă din spate plină cu jucării și urși de pluș nu cred că păream suspecți.
Drumurile în Serbia sunt destul de bune, chiar foarte bune, iar peisajele sunt de vis. Nu vă lăsați furați de ele, pentru că polițiști rutieri stau ascunși prin tot felul de tufișuri cu radarul. Noi nu am avut ”plăcerea” să fim opriți, dar nici nu am depășit viteza legală prea des/ mult. Nici nu am avut de ce, pentru că am tot admirat peisajele.

Nu numai drumurile sunt bune, ci și prețul benzinei, care este ceva mai mic decât la noi. Totuși, nu vă așteptați ca atunci când opriți la benzinării să găsiți ca la noi minimarketuri și wi-fi. Și, oricât de tare v-ar mânca buricele degetelor să deschideți un pic facebook-ul e recomandat să vă abțineți. 1 MB la Vodafone e un pic peste 10 euro, așa că dacă nu vreți surprize neplăcute când vă întoarceți acasă, mai bine renunțați la net. Eu am renunțat de tot, pentru că pe drum mi s-a stricat iremediabil telefonul, așa că nu am nimic suplimentar de plată. Doar un telefon nou, dar asta este altă poveste.

Încă de acasă ne-am rezervat cazare la Zlatibor, pentru ca a doua zi să fim odihniți pentru canion. Am stat la Vila Zlatibor, o pensiune cu o proprietară extrem de drăguță și serviabilă. Camera foarte ok, cu pat, canapea, bucatarie, baie destul de mare. La plecare avea pregătite niște bomboane pentru copii.

Mâncarea în Serbia a fost bună și probabil am fi comandat chestii și mai bune dacă meniul ar fi fost și în engleză(sau franceza sau germana sau spaniola sau o limbă mai prietenoasă). Totuși, ospătarul s-a străduit și am dat toți din mâini până când am reușit să încroprim o cină. Prețurile acceptabile, cam ca la noi.

Și iată-ne iarăși pe drum spre Muntenegru. A fost un drum greu, cu multe serpentine, doar prin munți, timp de 8 ore. Partea cea mai grea a fost după canionul Tara, unde ne-am oprit pentru o jumătate de oră. Este impresionant. Eu aș fi vrut să și coborâm până la apă, însă fiind cu copiii, planul meu a murit din fașă. Ne-am mulțumit să ne uităm de sus. Poate că în alt context este interesant să găsiți cazare prin zonă pentru o tură de rafting sau una cu tiroliana.

Când am plecat de la canion nu am fost prea atenți la notițele luate de-acasă și nici nu am ascultat GPS-ul și am luat-o pe alt drum. În loc să mergem la stânga, noi ne-am dus înainte și ne-am trezit pe un drum pe care nu trecea nimeni. Eram pe platoul muntelui, prin niște văi și mergeam spre mare sau cel puțin așa credeam. Totul era idilic în jur, o liniște ca de templu budhist, dar parcă nu ne venea să fim chiar zen. Iar relaxarea a dispărut aproape complet când am intrat pe un drumeag de munte, asfaltat ce e drept, pe care încăpea o mașină și un pic. În dreapta văgăună, în stânga stânci și la poalele lor tot felul de pietre căzute de pe munte. GPS-ul ne arăta că avem vreo 50-60 de km de mers numai așa. Pe toată această distanță au trecut doar 10 mașini. Când am ieșit din pustietate, am intrat pe viaductele de pe care a căzut autocarul cu turiști români în urmă cu câțiva ani. Peisaje mortal de frumoase.

Pe tot drumul am văzut indicatoare care ne îndrumau către diverse mănăstiri, practic cred că se poate face ușor un pelerinaj prin Muntenegru. Sunt o mulțime de locuri de vizitat, dar cum distanța de parcurs este destul de mare nu ne-am putut abate din drum.

Este bine să aveți tot timpul benzină suficientă, pentru că nu sunt foarte multe locuri unde să alimentați. Și aici benzina este un pic mai ieftină decât în România, dar ceva mai scumpă decât în Serbia.

Pe măsură ce ne îndreptam spre Podgorica drumul s-a mai îmblânzit un pic, dar când am ajuns în dreptul stațiunilor de pe coasta Adriaticii ne-am lovit de aglomerație. Conduc un pic haotic muntenegrenii, cam uită să semnalizeze, dar dacă ești atent scapi neșifonat.

Una peste alta, este un drum destul de greu, care ar trebui făcut din două bucăți, mai ales că ultima parte este și cea mai grea. Oboseala și siguranța sunt principalele argumente, însă mai este unul care poate cântări la fel de mult în balanță. Este păcat să nu vezi frumusețile pe care natura le-a creat și să nu te bucuri de ele.

Despre Ulcinj mâine, iar poimâine despre drumul surpriză de întoarcere.