Când mi-au pus-o asistentele de la maternitate în brațe pe Amalia, m-am întrebat pentru o fracțiune de secundă ”Ce fac eu cu ghemotocul ăsta?”. Oricât de mult citisem, eram ca în fața unui examen important pentru care învățasem luni de zile, dar în fața profesorului uitasem tot. Și a fost apoi noaptea aia, a doua noastră noapte când a început să plângă. Și plângea și-n brațe și la sân și eram convinsă că eu nu fac ceva bine. Asistentele nu au făcut decât să-i dea lapte praf cu seringa. Am pus-o cum m-a dus pe mine capul la sân, am pus scutecul cum am crezut eu. Baie i-a făcut neonatoloaga. Am ajuns acasă cu ea, am pus-o dormind în pătuțul ei și ne-am pus pe patul nostru și ne uitam la ea. Ne uitam unul la altul și apoi iar la ea. Eram speriați și fericiți, dar nu știu exact în ce ordine.
Episodul doi. L-am născut pe Ale. L-am pus la sân, mânca și dormea. Asistenta venea cu lape praf, i-am spus să nu-l mai irosească pe noi, că are copilul ce mânca. Era totul simplu, deși după 5 ani jumate tot aveam ceva temeri. Dar, nu, nu ai cum să uiți. Dacă prima dată am facut bine fără să mă învețe cineva, acum era floare la ureche. Am ajuns cu el acasă, am dat o mică petrecere, el dormea în patul lui liniștit.
Amaliei nu i-am făcut baie niciodată până când nu și-a ținut foarte bine capul. Eram asistenta domnului. Mi-era o frică de moarte să nu o scap, să nu-i bag săpun în gură, să nu o rănesc cumva. La Ale după vreo lună mi-a trecut teama. L-am spălat singură sau cu Amalia și nu a pățit nimic.
Pe amândoi i-am alăptat când au vrut ei, nu după vreun ceas. Numai că, pe la 7 luni Amalia nu a mai vrut, iar eu nu am insistat foarte mult. Îmi pare foarte rău și-acum, dar nu mai am cum să schimb ceva. Pe Ale l-am înțărcat pe la un an și trei luni, pentru că se trezea noaptea de zeci de ori să servească masa și nu mai puteam să fac față.
La Amalia am folosit tot arsenalul de creme prescris de pediatră în ideea că așa e bine pentru copil. Pe Ale nu l-am dat niciodată cu vreo cremă la funduleț, nu i-am dat cu creme de corp sau alte minuni. Doar masaj cu ulei de măsline. Amalia cu toate cremele era mai mereu iritată, piciul niciodată.
La niciunul dintre ei nu știu când le-au ieșit dinții sau măselele. Efectiv nu am avut niciun fel de probleme, în afara unor nervozități, am trecut peste evenimente ca rața prin apă. Și ca să fie meniul complet, să nu mă urâți prea tare, Ale nu a avut nici colici. Nici măcar o secundă. Amalia a avut câteva nopți în care ne-am plimbat prin casă 3-4 ore, dar nu mai mult de 3 săptămâni.
La diversificare, mi s-a părut mai ușor la Amalia. O perioadă toată lumea a mâncat fără sare, fără zahăr, cât mai curat posibil. Ce găteam pentru ea, mâncam și noi. Pe Alexandru mi s-a părut mai greu să-l țin în frâu după o vârstă, când o vedea pe sor-sa cu înghețată, de exemplu. A mâncat deja chestii pe care Amalia le-a consumat de-abia pe la 4-5 ani. Nu în cantități mari, dar le-a simțit gustul.
Cu somnul a fost și mai diferit. Dacă Ami a dormit în camera ei de la 4 luni, de când a început să doarmă toată noaptea, Alexandru nu prea știe cum e să doarmă singur.
Acum când mergem în parc, mă minunez că pot să stau pe bancă. Îi supraveghez de-acolo. Când era Amalia mică, nu îndrăzneam să visez să stau 5 minute jos. Eram numai după ea. Am noroc că e parcul mic și-i văd din orice unghi, dar chiar și-așa mi se pare o minune.
În mod cert, cu al doilea e mai simplu. Parcă am avut mai mult curaj, mai multă încredere în mine. Am fost mai relaxată și așa a fost și copilul. Nici la Amalia nu m-am perpelit prea mult, am luat totul ca atare, pas cu pas. Dar e mai simplu la al doilea copil și mă bucur că mi-a venit mintea la cap și mi-a trecut teama. Aș fi ratat atâtea momente frumoase!
Tu ce părere ai?