Este ora 7. Îmi fac o cafea. Urmează câteva ore grele și am nevoie de susținere. Măcar ca efect Placebo.
Cafeaua pe care am băut-o de dimineață s-a consumat de mult timp. S-a dus când pregăteam copiii pentru școală, când mă pregăteam pentru serviciu, când așteptam în trafic, când scriam la birou și-napoi pe drumul spre casă.
Credeați că despre cafeaua de la 7 dimineața vă spun? Nooo! Am ajuns în așa stare că am nevoie de încă una seara ca să pot să rezist la toate câte mai am de făcut până când ajung să pun capul pe pernă. Chiar și când îmi propun să dorm devreme, nu pot mai devreme de 23.00
Nu știu cum sunt alții, dar cu toată organizarea mea, nu reușesc să le scot la lumină. Dacă lucrurile sunt în ordine, eu sunt terminată de oboseală. Dacă le las și zic că e momentul să mă odihnesc, vin peste mine mai multe și mai multe și tot acolo ajung. Și nici n-aș ști la ce să renunț, că-mi place tot ce fac și pun mereu somnul pe ultimul loc în lista de priorități. Cum îmi spune o prietenă: nu am timp nici să mai îmi pun gândurile în ordine când ajung în pat pentru că adorm instantaneu. Așa și eu.
Dar nici n-aș putea altfel. N-aș vrea altfel. Mi s-ar părea ciudat să nu am nimic de făcut. Circula o poză pe facebook cu o femeie care stă pe marginea unui pat și nu știa dacă într-adevăr are timp liber sau dacă nu cumva a uitat să facă ceva.
sursa: facebook
Nu înțeleg cum spun unii că se plictisesc sau că nu au nimic de făcut. Și când nu am nimic de făcut tot găsesc ceva de aranjat, se curățat, de călcat, de … făcut. Numai cine nu vrea, nu face, îmi spunea mama mereu și acum am ajuns să cred cu tărie în asta. Când m-am operat de apendicită am avut așa un strop de bucurie că m-am gândit că o să pot să stau în pat, să dorm, să citesc. După câteva ore eram atât de stresată că n-am nimic de făcut că mă gândeam că data viitoare am să îmi pun dorințele mai cu atenție.
Cât au fost copiii în vacanță mi-am propus să-mi iau o zi de concediu în care să nu fac NIMIC. Visam să mă trezesc, să beau cafeaua și să mă bag înapoi în pat și să mă uit la toate prostiile la televizor, să mănânc numai prostii din frigider, iar să dorm și să mă uit la televizor și tot așa până seara. Poate la anul…
Până atunci, și somnul de prânz din week-end pare o fantezie greu de îndeplinit. Chiar și culcatul de la 9.
Dar mi-am trecut în agendă ca pe 11 noiembrie să dorm de prânz. Dacă nu intervine ceva. Dacă nu, atunci pe 12. Sau week-endul care va urma. În orice caz, într-o zi tot se va întâmpla.
Tu ce părere ai?