Oricât de mari ne sunt copiii și oricât de cooperanți ar fi ei la plajă, tot rămâne o problemă care nu ne lasă să stăm liniștite pe șezlong: aplicarea cremei de protecție solară.
La noi lucrurile sunt simple. Pentru că, de obicei, când ajungem la plajă se dezbracă din mers ca să se ducă în apă în cel mai scurt timp, aplicăm crema încă din camera de hotel. Înainte să își ia costumele de baie pe ei, îi ung bine și așa mă asigur că nu rămâne vreo bucată de piele neacoperită. Între timp ei își strâng catrafusele aka găletușe, forme, stropitori, colace, aripioare, pernuțe și Dumnezeu știe ce mai cărăm după noi. Crema intră în piele și toată lumea este liniștită.
Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA (CDC) este indicat ca aplicarea cremei de protecție solară să se facă cu cel puțin 30 de minute înainte de expunerea la razele soarelui. Aceștia recomandă să nu ne concentrăm doar pe trunchi, mâini și picioare, ci să aplicăm loțiune și pe față, urechi, palme, laba piciorului și ceafă. Operațiunea asta atât de complexă cere multă răbdare, atât din partea mamei, cât și a copilului. Eu zic să-l luați cu binișorul. Când erau mai mici și mă apucam de uns, începeam să vorbesc despre vreun desen animat preferat sau vreo activitate pe care-o făcusem în zilele trecute. ”Știi că ieri am fost pe plaja aia mai pustie. Nu-mi mai amintesc ce-am văzut în apă.” Și începeau să-mi turuie. Vorbeam așa până terminam cu crema.
Ca să nu ne enervăm inutil, am căutat mereu creme care să fie ambalate drăguț sau care să fie ușor de aplicat. Evident, pe primul plan au fost ingredientele folosite. Dintre cele de calitate am ales mereu produsele care să îi și captiveze pe pitici.
Odată ajunși la plajă situația se schimbă. Aici nu mai ține cu povești. Lupta cu apa mării, jucăriile care-i așteaptă pe nisip și prietenii care-i tot strigă este inegală pentru mine și dorința mea de-ai da cu cremă de protecție solară. Dermatologii (tot cei de la CDC) că trebuie să o re-aplicăm de fiecare dată când copiii ies din apă, chiar dacă avem o loțiune waterproof. O condiție ar fi să reușim să-i scoatem din mare, dar să zicem că la un moment dat toate explicațiile noastre dau rezultate și preț de 2 minute îi ținem pe șezlong. Trebuie să li se facă și lor foame sau sete și cu astea nu te joci. După ce îi șterg bine de apă, le explic cum soarele, deși simpatic și drăguț, le arde pielea și nu se vor mai putea bucura de apa mării, de plajă și de nimic în general. Perspectiva petrecerii timpului în camera de hotel nu le surâde, așa că, până la urmă, ajung să stea locului încă 2 minute ca să aplic crema.
De anul trecut am descoperit ceva mai eficient decât orice explicație (sau amenințare voalată): o cremă de protecție solară care atunci când iese din tub are consistență de frișcă: Bioderma Photoderm Kid Spumă 50+. Nici nu știți ce distracție este când îi chem să-i fac tortuleț! Ba chiar vor să se dea și singuri dar nu prea îi las din două motive: se dau pe unde au ei chef și pentru că nu ne-ar ajunge un tub pe zi. Și mie îmi place spuma aceasta pentru că nu îmi lasă mâinile lipicioase după aplicare și pot să-mi bea în continuare liniștită frappe-ul.
Indiferent de loțiunea de plajă pe care o alegeți, nu stați la plajă toată ziua! Alegeți orele dimineții și după-amiază târziu. Oricum, pentru familiile cu copii acest program este simplu de aplicat pentru că ăștia mici nu știu că e concediu și tot cu noaptea-n cap se trezesc, iar la prânz este musai să doarmă dacă vrem să ne plimbăm și noi seara prin oraș fără plânsete și tăvăliri pe jos.
Dincolo de aplicarea loțiunii de plajă, noi avem o problemă mai mare cu pălăriile sau orice altă chestie care acoperă capul. Nu vor să le poarte și gata. Putem să le spunem orice, orice. Pot fi și cu Patrula Cățelușilor și cu mama personajelor favorite, pot să fie alese de ei, pot să fie șepci, pălării, bandane. Capul lor nu suportă să fie acoperit.
Eu v-am spus cum aplicăm crema, acum spuneți-mi voi cum fac să-i conving să stea pe cap cu orice!
Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.
Niciun comentariu