Una dintre puținele excursii în care am fost în școala generală a fost la Vulcanii Noroioși. Eram printr-a șașea sau, poate, a șaptea. Nu mai țin minte mare lucru, dar am în minte popasul pe care l-am făcut la Mănăstirea Ciolanu. Chiliile pline de flori, curtea imensă cu verdeață, liniștea de-acolo m-au urmărit mult timp și mi-am tot dorit să mă întorc.
În week-endul prelungit de Rusalii, când era suficient de frumos afară, am hotărât să mergem până acolo. Copiii au fost încântați că vor vedea vulcani, eu eram cu gândul la mănăstire. Am plecat relaxați pe la 8 dimineața, spre diferență de alte dăți când nici nu se lumina de ziuă și noi eram pe drum. Am ajuns la Vulcanii Noroioși, am trezit piticii care adormiseră în mașină și ne-am pornit de explorat. Sincer, mă așteptam să strâmbe din nas, dar au fost atât de încântați de tot ce-au văzut de păreau niște copii care n-au mai ieșit în viața lor din casă. Au sărit prin toate craterele, au alergat, s-au minunat de bulbucii făcuți de vulcani. După ce am fost la Pâclele Mari, ne-am dus și la Pâclele Mici, ceea ce a stârnit un val de mormăieli, în mare parte venite pe fondul burților aproape goale. Dar, odată ajunși, la vulcani toată lumea a uitat de mâncare și ne-am pus iar pe țopăit și alergat.
Dacă alegeți să mergeți la Vulcanii Noroioși să aveți la voi apă și chestii de ronțăit că nu prea aveți de unde să vă apovizionați din zonă. Noi am avut noroc că a fost o zi cu nori, pentru că înțeleg că atunci când e soare e nevoie de o hidratare mai intensă decât de obicei.
De la Pâclele Mari, ne-am dus la Berca unde văzusem noi că este un magazin Penny (sau Profi?) și ne-am aprovizionat pentru un picnic. Am plecat de-acasă cu această idee de a mânca în aer liber. Am luat cele necesare și am găsit o poieniță ascunsă în apropierea Mănăstirii Ciolanu. La început copiii au fost cam circumspecți și Amalia nu înțelegea de ce nu mergem la restaurant, dar până la urmă planul a fost un succes. Pe lângă faptul că au mâncat cu o poftă de lup, s-au jucat și au explorat totul în jur. Au văzut o căsuță cu hrană pentru căprioare, au făcut o casă din lemne, s-au bucurat să ajute la pusul și strânsul mesei. La final nu mai voiau să plecăm din pădure, dar trebuia să ajungem și la mănăstire. Pe drum i-am bătut la cap de-atâtea ori că e cea mai frumoasă din lume că, probabil, își doreau și ei să scape de gura mea.
Mănăstirea Ciolanu am găsit-o așa cum am lăsat-o. Florile roșii erau în cerdacurile chiliilor, iarba era la fel de verde, biserica frumoasă și impunătoare. Liniștea nu prea mai era acolo, dar era și lume foarte multă. Totuși, nu mi s-a șters impresia că ar fi unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult în care am fost vreodată. Poate la Bixad să mă fi simțit la fel, dar Ciolanu rămâne totuși preferata mea.
Pe drumul de întoarcere, cum mergeam noi așa veseli și povestea fiecare ce i-a plăcut cel mai mult, mi-a sărit în ochi o chestie pe care Alexandru o avea pe mână. Nu era aluniță, așa că am dedus că e o căpușă. Nu știu de unde, că n-am mai văzut una în viața mea, dar pur și simplu asta mi-a trecut prin cap. Semnal la telefon nu prea aveam, dar am reușit să vedem că la Mizil există un spital de urgență, spre care ne-am îndreptat imediat. Îmi făceam tot felul de scenarii cu privire la ce urma să găsim acolo, dar s-a dovedit (iar) că nu este bine să ai preconcepții. Am dat peste o doctoriță extrem de drăguță, care i-a scos căpușa și ne-a felicitat că nu am încercat noi singuri procedura. Ne-a spus clar că nu trebuie să ne luăm după sfaturile primite pe internet pentru că pericolul este să nu scoatem căpușa cu tot cu clești și să ajungem la probleme serioase. Totul a durat 10 minute, copilul nu a simțit nimic, iar noi am plecat liniștiți spre casă.
Cam așa-s excursiile în familia noastră: cu de toate. Dacă nu apare și un element surpriză—bun sau rău—parcă nu are haz. În orice caz, acum trebuie să vedem și-un vulcan adevărat.
Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.
Tu ce părere ai?