Am avut nevoie în seara asta de 10 minute de liniște. Mi-a venit strălucita idee să le dau piticilor acuarelele să picteze. Ale a intrat pentru prima dată în contact cu ele. Am pregătit locul, am scos culorile, pensulele, blocul de desen și le-am dat instrucțiuni. Amalia s-a apucat repede de treabă, Ale părea că înțelege ce are de făcut.

M-am așezat la laptop. În aproximativ 45 de secunde piticul era lângă mine urlând. Sursa supărării era o paletă de acuarele pe care Amalia nu voia să o împartă cu el pe motiv că îi amestecă culorile și apoi nu o mai poate folosi. Ca să calmez spiritele, i-am mai pus și lui niște culori pe paletă și i-am mai rugat să mai stea 5 minute fără să se ia la bătaie.

M-am așezat din nou la lapop. Nu se mai auzea nimic. ”Ce bine!, mi-am zis eu în sinea mea. Ce mă ascultă!” Și mi-am văzut de treabă. La un moment dat se auzeau chiar chicoteli, ceea ce e mai rău. E semn clar că pun ceva la cale.

Am terminat treaba și m-am dus la ei. Nu am ajuns în camera lor că au ieșit în calea mea. Practic nu mai erau chiar copiii mei, erau 2 omuleți albaștri. Cuvintele mele sunt de prisos.

Eu le spuneam ”hai la baie”, Ale continua să se picteze, iar Amalia îmi arăta că și-a făcut inele la picioare. Cert e că s-au distrat pe cinste și au descoperit că pot face lucruri și împreună fără să iasă scântei.

Vestea bună este că s-au spălat repede. Vestea și mai bună este că Amalia mi-a spus că i-a plăcut foarte mult ziua asta și că mai vrea și mâine. Vestea proastă e că o să-mi fac treaba când ei dorm.

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.