Ăăăă, când vorbește băiatul?

Ăăăǃ Ăăăǃ Ăăăǃ Ăăăǃ Ăăăǃ Ăăăǃ Ăăăǃ

Vi se pare că mă repet? Greșitǃ Tocmai ce v-am spus că vreau apă, că mi-e somn, că vreau ursulețul mare, că vreau în brațe, că vreau o linguriță, că trebuie să-mi fie schimbat scutecul. Așa vorbește Alexandru, la 1 an și 7 luni. 

Și, evident, toată lumea mă întreabă de ce nu vorbește. La început eram și eu panicată, mai ales că-mi aminteam cum era Amalia la vârsta lui. Spunea multe cuvinte, diverse. Pe la 2 ani vorbea chiar bine, fără să stâlcească prea multe cuvinte. Ba chiar, aveam și șocuri. Într-o seara când strângeam masa mi-a spus: ești o bucătăreasă eficientă.

Cu amintirile astea-n cap, am început să mă îngrijorez. De ce nu vorbește Alexandru? Spune ”mama”, ”tata”, ”bau” și ”da”. Atât. În schimb ”ăăiește” toată ziua. Mai scoate și alte silabe, greu de  tradus, dar ”ăăă” este de bază. Și m-am pus pe citit despre limbajul bebelușului, despre întârzierea vorbirii. Am citit cărți, studii, tot ce mi-a picat în mână și am constatat că am respectat toate regulile:

–          Vorbesc mult cu el, îi explic tot ce facem, îi denumesc obiectele pe care le folosim

–          Nu folosesc diminutive și nu pocesc cuvintele

–          Nu ne uitam la televizor în mod excesiv, practic nici nu prea îl interesează

–          Nu este un copil lăsat singur, neiubit, ba dimpotrivă

–          Ne uităm pe cărticele, citim

–          Ne jucăm împreună sau se joacă cu Amalia

–          În casă este o atmosferă relaxată, nu țipăm, nu ne batem (excepțiile fac cazurile când se încaieră ei doi când le cășună pe aceeși jucărie, dar e o chestiune de secunde, că se confiscă până se hotărăsc care cedează)

–          De auzit, aude foarte bine

Acestea fiind îndeplinite, am început să-i studiez comportamentul. Execută orice i se cere, ba chiar are și inițiativă. Mă ajută să pun masa, își duce hainele murdare la coș. Știe orice se întâmplă în casă. Se dezbracă singur. Mănâncă singur. Are tentative de a renunța chiar și la pampers. În parc se joacă cu copiii, la creșă la fel.

Am abandonat și această pistă și am trecut la altele și am conchis că e pur și simplu comod. Nu numai cu vorbitul, ci în general. În general, i se oferă tot ce are nevoie înainte să o ceară. Pentru că este mai mic. Pentru că este printre puținii băieți născuți în familie, cel puțin în a mea. Pentru că are ochii albaștri. Pentru că..pur și simplu. Și nu este doar comod, ci pare și o fire analitică. Este foarte ordonat, îi place să meșterească chestii, e tipicar. Probabil, că el a moștenit temperamentul și personalitatea domnului.

Și, oricum, chiar dacă ar vrea el să vorbească, nu cred că ar avea loc de Amalia. Ea vorbește muuuult, extrem de mult, mai mult și decât mine. Și dacă îi spun să tacă, ea tot mai îngâimă ceva, doar să se audă.

Așa că am decis să-l las în pace și cel puțin o perioadă să nu mă mai întreb când vorbește băiatul. Are timp să vorbească și eu, cu siguranță, voi avea timp să-mi doresc să fie liniște. Până atunci, mă strădui să deslușesc tonalitățile de ”ăăă” ca să-mi dau seama ce vrea să ne spună.