Voiam să traversez strada pe trecerea de pietoni. O trecere nesemaforizată, pe mijlocul Bulevardului Metalurgiei, din dreptul Carrefour Grand Arena. Era vreo 7.45, eram ușor adormită și mă gândeam la dead-lineuri, texte pe care trebuie să le primesc, bagaje de concediu. În căști ascultam ”Deșteptarea”.
Și, zbang!
Scârțâit de roți. Frână bruscă. O femeie zboară în aer. Un pantof de copil ajunge pe sensul celălalt de mers. Sânge șiroind pe-o bluză.
Am înțepenit. Pentru câteva secunde mintea mi s-a blocat. Am sunat mecanic la 112 și am anunțat accidentul.
”Bună dimineața! E un accident pe bulevardul Metalurgiei! Cineva a dat cu mașina peste o femeie și copilul ei!”
Pe partea cealaltă de trotuar șoferul care o lovise pe femeie și pe fetița acesteia coborâse din mașină împreună cu o altă femeie și încerca să acorde primul ajutor. A mai oprit o mașină și din ea a coborât o femeie cu o pătură.
”Da, imediat! Stați să vă dau și la poliție să anunțați și la ei!”
Un autobuz îmi face semn să trec. Mi-e teamă. Rămân pe trotuarul pe care eram.
”Nu închideți, să anunțați și la salvare!” Vorbesc și cu salvarea. Mă anunță că vor veni imediat.
Nu mai vine nicio mașină nici din dreapta, nici din stânga. Traversez.
Femeia este întinsă pe asfalt. Mai mulți bărbați de la un service auto au ieșit și ei să acorde primul ajutor.
”Am văzut eu cum a luat-o pe capotă și cum s-a răsucit în aer!”, spune unul dintre ei. Din păcate, și eu!
Șoferul vorbește la telefon. Partenera lui se învârte de colo-colo și întreabă lumea dacă doamna era pe trecere.
”Nu era. Nu era. A venit în fugă!”, spune ea, ca pentru ea. Urmele rămase de la frânare o contrazic.
Fetița are ochii roșii. Plânge înfundat. Se uită la mama ei și este foarte speriată. Aflu că e singură cu mama ei în România. Sunt chinezoaice. Tatăl ei este în Africa. Nu au pe nimeni aici.
O Dacie cu inscripția Pompieri oprește. Îi pune victimei un suport pentru gât și mai sună și el la salvare. O vecină de-ale celor două victime trece întâmplător pe-acolo și o ia pe fetiță în brațe.
Șoferul încearcă să vorbească cu victima. Femeia nu știe română și nici nu este în stare să spună prea multe cuvinte.
Se ridică de lângă ea și se plimbă printre oameni. ”Nu era pe trecere. Era la un metru de ea. Am văzut că autobuzul n-a frânat și n-am frânat nici eu!”, spune cui vrea să-l asculte.
Vine salvarea. Fetița plânge și mai tare. Nu este rănită, are doar câteva julituri în cot și-n genunchi. În cădere mama a încercat s-o protejeze și a scăpat teafără.
Între timp a luat legătura cu tatăl ei care a spus că va trimite pe cineva la ele la spital. Mama este pusă pe targă. Medicii hotărăsc s-o ducă la Bagdasar Arseni.
”Vedem noi ce facem și cu fetița. O ducem la Marie Curie.”, spune doamna de pe salvare.
Acum la o oră mai bine de o oră de la accident, poliția face măsurători. Îi văd de la geamul biroului.
Mașinile trec tot în viteză, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Tu ce părere ai?