Cât de sensibili am devenit!

Nu trebuie să fii vreun psiholog doxă de carte să îți dai seama că lumea a luat-o pe arătură. Nu că ar fi fost vreodată bine, că nu cred că s-a întâmplat asta vreodată în istorie, dar acum totul este mult mai vizibil.

Deschizi Facebookul dimineața și, oricât de bine ai selecta prietenii și chestiile la care te abonezi, tot te lovești te tot felul de inepții. Dacă ai ceva minte și ai citit mai mult de etichetele de pe șampoane cât stai pe budă îți dai seama repede care-i fake și care-i pe bune. Numai că uneori, cu doctoratul în buzunar și tot cazi în capcane. Unde mai pui că unele postări sunt făcute de oameni pe care îi crezi cu capul pe umeri. Doar că puterea, banii sau orice altceva pot lua mințile oricui.

Să zicem că nu stai pe nicio rețea socială, nu te uiți la știri, nu știi nimic din ce se întâmplă în jurul tău, deși nu știu cum trăiesc cei care zic că fac asta. Dar ieși din casă măcar să te duci după pâine și ce-oi mai avea nevoie să pui pe masă. Doamne! Trebuie să fie cineva care să ți se urce-n spate la coadă la market, trebuie să fie vreunul să îți dea un sfat necerut, să pună mâna pe toate pâinile, să miroasă toate fructele și legumele.

Uneori am impresia că oamenii nu mai gândesc. Chiar și eu însămi am uneori momente în care mă uimesc de cât de tută sunt. (Pot să-mi zic așa, da? Nu deranjez pe nimeni?) În ultimii 20 de ani (cel puțin) pe-aici prin Europa nu am avut mari probleme. O criză economică, o pandemie, niște atentate. Nu zic că nu sunt grave, dar nu se compară cu războaie mondiale, pandemie de variola, foamete, holocaust, pandemie de gripă spaniolă, pandemie de ciumă. Am fost bine. Ne-am concentrat fiecare cum am putut să fim cât mai bine și să facem cât mai puțin.

Cu toate descoperirile tehnologice și științifice am câștigat foarte mult timp și pe parcursul zilei, dar și al vieții. Și ce naiba am făcut cu timpul ăla? Muncim mai mult ca să câștigăm mai mulți bani ca să cumpărăm mai multe lucruri de care nu avem nevoie și apoi să ne plângem că nu avem timp să stăm cu copiii, cu familia, cu noi înșine.

Evident, cu mai mulți bani poți să cumperi o vacanță mai frumoasă, o mâncare mai bună, o haină mai de calitate. Dar ce te faci când cumperi prea multă mâncare bună pe care o arunci pentru că nu ai 10 guri și nici 10 stomace? Ce te faci când ai zeci de haine în șifonier cu etichetă de care ai uitat, pe care le-ai plătit cu ore din viața ta? Ce te faci când ai 3-4-5 case în care nu poți să stai în același timp că nu ești ubicuu, dar pentru care ai muncit ca sclavul ani de zile fără pauză? De ce?

Și-apoi, pentru că suntem atât de prinși cu reduceri, cu dezvoltare personală, cu cursuri de respirat, de gătit coaste de rechin alb cu dungi bleu, de traininguri de vorbit cu copiii, uităm că viața noastră este aici. Că uneori este suficient să ne oprim din loc, să privim cinstit la ce avem și să zicem: mulțumesc, Doamne!

Alergăm după tot felul de iluzii și apoi ne mirăm când găsim într-un loc ciorbă de-aia bună de ne făcea bunica, de parcă am fi descoperit atunci o minune. Bunica a fost, poate, acolo la ea în casă, trebuia doar să mergem să o întrebăm rețeta. Dar deși aveam mult timp, nu prea aveam ore libere.

Și tot în goana asta după iluzii am început timid cu corectitudinea politică. Nu e țigan, e rom, nu e gras este corpolent, nu e bătrân este în etate, nu e prost e mai încet. Acoperim probleme cu niște cuvinte care sună chipurile mai bine, dar spun fix același lucru, doar că nu mai zgârie urechile sensibile. Din păcate, realitatea nu o putem schimba. Bătrânul nu întinerește dacă i se spune vârstnic.

De dragul de-a cosmetiza orice începem să schimbăm și istoria că așa li se pare unora că e mai bine. Doar că este imposibil. Sper. Dacă ai citit 1984 a lui Orwell ai să vezi niște asemănări izbitoare cu realitatea. Avem și noi uniforme, doar că nu de la stat, ci le cumpărăm de bună voie de la mall, în curând o să ne ascundem noi ăștia care suntem căsătoriți pe modelul tradițional cu copii pentru că vom fi considerați niște anormali, realitatea este deformată de media (oricare dintre ele) de mult timp, dacă spui că te duci la biserică ești habotnic și înapoiat.

Ar trebui să ne oprim puțin în loc și să vedem dacă ne place încotro ne îndreptăm. Problema e că oricare dintre războaiele astea fizice de ne-au tulburat istoria au trecut la un moment dat. Ăsta psihologic pe care noi înșine l-am pornit va fi greu de stăvilit pentru că transmitem armele mai departe generației care vine.

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.