A fost o vreme când nu înțelegeam cum un copil nu vrea să mănânce. Mă gândeam că este imposibil să nu-l convingi să mănânce fructe, legume, ciorbă, orice. Nu puteam concepe.
Amalia a mâncat (și mănâncă) foarte bine, de toate. Nu sare calul cu dulciurile, nu bea suc, nu cere la fast-food, are un regim alimentar sănătos și asta se vede. Rar se îmbolnăvește, iar fizic arată perfect (zic și eu că-i a mea) pentru un copil de 7 ani și jumătate.
Având această experiență, am zis că va fi floare la ureche cu Alexandru. Și pornisem bine. A mâncat până la vreun an tot ce-i dădeam. Și fructe, și legume, și pește, și quinoa, și mei, și avocado. Orice. Apoi, a început să fie mai selectiv. Fructele și legumele crude le-a scos primele din schemă și de atunci nu a mai fost chip să îl conving să puna gura de vreuna. În afară de castravete, pepene roșu și banană, nu vrea nici să vadă altceva. Dacă îi dau orice alt fruct/ legumă crudă le aruncă pe jos, cu nervi. Ca și cum m-ar certa că am îndrăznit să-i propun așa ceva. Farfuriile cu fructe și legume tăiate bucățele pe care i le dau Amaliei seara îl lasă rece. Am fost la țară, l-a luat sor-sa la zmeură. Nici nu a vrut să audă. Nici cireșele culese de ea din pom nu l-au interesat. Nici roșiile, nici ardeiul gras. Nimic. Legumele din ciorbă/supă le mănâncă fără probleme.
Încet-încet a tăiat de pe lista de mâncare aproape tot. Carnea pe care o mânca înainte prima, acum trebuie descântată, are nevoie de spectacol ca să mănânce măcar un pic. Nicio zburătoare, niciun patruped n-are carnea suficient de gustoasă pentru micul sclifosit. Duminică a mâncat un copan din ciorbă și mai aveam puțin și dansam ca indienii din triburi de bucurie.
Ei, dar când vede brânză Făgăraș, e prăpăd. Prin magazin o punem în coș pe ascuns pentru că nu odată a găurit ambalajul ca să mănânce cu mâna chiar acolo. Au fost zile când a mâncat dimineață, la prânz și seara doar brânză cu smântână.
Lista scurtă mai conține cașcaval, o (adică ou) de prepeliță sau găină, telemea, lapte (prea mult lapte), iaurt, pâine goală și cam atât. În rest, trebuie să-l păcălim, să facem ca toate animalele ca să ia și el o lingură de ceva. Acasă mai reușim, dar dacă suntem în vizite/ plimbări șansele se duc către zero. În concediu mă lua durerea de cap când mă gândeam că trebuie să mergem la masă și eu nu știam ce să-i mai comand să mănânce și el.
Și e foarte frustrant pentru că uneori nu vrea nimic. L-am luat în brațe și l-am dus în fața frigiderului. Ne-am întors la brânza Făgăraș. Poftă de mâncare are. Dar doar de anumită mâncare.
La creșă, doamnele îmi spun că mănâncă. Mă gândesc că se îndeamnă cu copiii și nu mai face atâtea ifose ca acasă.
Și nu e slab. Are greutatea normală pentru vârsta lui. E vioi, aleargă mult pe-afară, tocmai că mă gândesc că i se face foame și acceptă și ce aș vreau eu să-i dau.
Nu l-am obligat niciodată cu nimic, tocmai ca să nu fac mai rău. Nu l-am lăsat nemâncat în ideea că poate, poate vrea și altceva. I-am prezentat meniul de fiecare dată. L-am lăsat să spună că nu vrea, am încercat, i-am explicat, am mâncat noi să-i facem poftă, să vadă că e bun. De-abia când nu am mai avut de ales, l-am întrebat dacă vrea ceva de pe ”lista scurtă”. Normal, răspunsul era ”da, da”.
Și uite așa, am înțeles că nu toți copiii mănâncă regulamentar. Că se poate ca, în ciuda faptului că într-o familie se mănâncă normal și sănătos, un copil să nu vrea pur și simplu.
Sper să trecem de etapa brânză Făgăraș mai repede. Nu de alta, dar cred că în curând ne luăm acțiuni la Covalact, măcar să scoatem ceva din investiția făcută în companie.
Tu ce părere ai?