Înainte să mă întorc la job cea mai mare problema a noastră a fost cu cine lăsăm copiii. Pe do´nșoara trebuie să o ia cineva de la școală, iar domnul bebeluș este prea mic să meargă la creșă. Soarta a făcut ca în această perioadă tata să nu aibă un job. Și așa devenit și ”bonă”.
Cu câteva săptămâni înainte să reîncep serviciul i-a scos zilnic în parc pentru ca bebe să se obișnuiască cu prezența lui. Do´nșoara oricum îi spune că este prietenul ei de când era mică, așa că a acceptat mai mult decât bucuroasă. Lumea s-a mirat, mai ales bonele din parc, că un bunic stă cu doi copii, unul aproape foarte mic.
Dar nu este nimic de mirare. Tata, fost polițist la judiciar (cine știe ce înseamnă asta, își dă seama cam cum trebuie să fie un om să reziste zeci de ani în meseria asta) a stat și cu noi când eram mici. Gătește. Se joacă. Face curat. Și, culmea, are și răbdare.
În fiecare dimineață la 7, uneori și mai devreme, este la noi. Îi dă prietenei lui să mănânce, îi dă și domnului bebeluș dacă e treaz, o duce la școală pe do´nșoara, vine acasă se ocupă de bebe, uneori mai face și de mâncare, o ia pe ea de la școală, îi duce în parc, le dă de mâncare de prânz, îi culcă, le dă iar o gustare când se trezesc. La 6 seara pleacă acasă. Și a doua zi, o ia iar de la capăt.
Eu știu că nu îi este ușor, el știe că e cea mai bună variantă pentru copii și pentru noi. La after-school și la creșă nu poate fi la fel ca acasă, oricât de mult și-ar da interesul angajații de acolo.
Evident sunt și situații haioase. Îl iau cucoanele la întrebări că s-a apucat să facă târziu copii, pentru că nu arată totuși ca un bunic din cărțile de povești, iar fii-mea îi spune pe nume, alintându-l Dănuț. Așa i-a spus de mică. La creșă se tot lăuda cu prietenul ei Dănuț și într-o zi când s-a dus tata să o ia, le-a spus ”Azi vine Dănuț!” și doamnele se așteptau să vadă un copil de 2-3-4 ani. Când, ce să vezi?! Apare tata. Ele se uitau să vadă când apare celebrul deja prieten. ”El e Dănuț!” Să leșine doamnele de râs, nu alta!
S-a împrietenit cu toate bonele din parc. Știe cum merge piața de profil, știe tot ce mișcă prin casele unde ele lucrează, află rețete. Bineînțeles că acestea îl admiră pentru curaj. Bănuiesc că a devenit un fel de idol pentru ele. Când s-a întâmplat să nu meargă în parc și să mă duc eu, am fost mai mereu întrebată ”Unde este bunicul?”. Apoi, mi-l laudă că e foarte atent cu nepoții. Eu știu asta, dar mă amuză popularitatea pe care a câștigat-o într-un timp atât de scurt.
Tata este dovada vie că un bărbat poate avea grijă de un copil la fel de bine ca o femeie. Trebuie doar să vrea.
Poate vă întrebați unde sunt toate celălalte personaje din poveste. La serviciu. Asta nu înseamnă că nu sunt prezente. Doar că postarea asta este despre tata.
Noi plecăm liniștiți la serviciu. Știm că am lăsat odraslele pe mâini bune. Și sperăm ca atunci când ne va veni rândul, să fim niște bunici la fel de buni. Mulțumim!
Tu ce părere ai?