Bunicul din parc

Scenă din parc.

Doi băieței se jucau cu mingea. Un pic mai încolo, două fete își făceau și ele de lucru cu niște păpuși. Mingea se duce spre ele.
Una dintre fetițe vrea să le-o dea și se repede să dea cu piciorul, dar unul dintre pitici fuge și el să o recupereze și este lovit la picior, dar fără să aibă nimic grav. Doar o lovitură, ca multe altele în parc. O scenă cam ca de cascadorii râsului. Cel mic începe să bâzâie demonstrativ, moment în care bunicul lui care era în tot acest timp pe bancă, vine val-vârtej și începe să o apostrofeze pe fetiță. Și îi spune ”i-ai rupt piciorul”

Fetița care a vrut să ajute este fii-mea. Mi-a povestit tata, care a fost cu ei în parc, ce s-a întâmplat.  Ea a venit acasă plângând că i-a rupt piciorul copilului ăla. Suferea. ”De ce mi-a zis domnul ăla ca i-am rupt piciorul că băiatul nu avea nimic?”, ”Mami, sunt tristă și sufăr, că eu doar am vrut să îi dau mingea, să îi ajut și domnul ăla a venit și m-a certat…” Plângea de sărea cămașa pe ea și nu înțelegea de ce bunicul băiețelului a vrut să o facă să creadă ca i-a rupt piciorul. La 6 ani, copilul a luat-o de bună. Nu a înțeles că a fost o exagerare.

Acum vrea să îl căutăm pe copilul ăla în parc să vedem dacă într-adevăr are vreo problemă la picior. Pentru că ea are conștiința încărcată că a făcut cuiva rău, chiar și fără să vrea. Eu aș vrea să îl găsesc pe bunic și să îl întreb ce a fost în mintea lui. Dar nu am să o fac pentru că nu are rost. E clar că nu poate mai mult. O să mergem la același loc de joacă unde a fost de dimineață ca să vadă că totul este în regulă cu piciorul băiatului. Măcar să doarmă liniștită. Deși, știu că o să o mai macine mult timp comportamentul bătrânului. Nu am putut să îi spun decât că unii oameni sunt mai răutăcioși și că nu trebuie să sufere din cauza lor.

Și asta îmi demonstrează încă o dată că nu trebuie să intervenim în joaca celor mici. Ei cad, se ridică, se scutură și își văd de treaba lor. Noi, ăștia care cică suntem adulți, avem tendința de a le trata disputele ca pe cele pe care le avem cu colegii de la birou, cu vecinii sau cu cine ne mai răfuim noi. Și le pervertim sufeletele lor mici. Și apoi ne mai întrebăm de ce se comportă ca niște needucați în adolescență. Pentru că sunt convinsă că fiecare dintre aceste evenimente lasă răni și modifică puțin câte puțin comportamentul lor.