Nu am fost niciodată mama care să aibă copiii pe post de mască de oxigen. Iubirea dintre noi este genul ăla care nu te lasă să respiri, dar care nu doare atunci când celălalt își petrece altcumva timpul. Ăsta este modelul de iubire și dintre noi adulții din casă și l-am implementat și cu copiii.
I-am învățat de mici că orice ar fi, dar orice ar fi, noi o să fim acolo pentru ei. Știu foarte bine că nu contează unde suntem, la ce distanță unii de alții, noi ne iubim și nimeni și nimic nu ne poate lua asta. Știu foarte bine că fiecare suntem niște ființe independete, dincolo de mami, tati, puii mamei și ai tatii. Suntem Cristina, Laur, Ami și Ale. Niște ființe diferite, dar care au înscrisă în sânge dragostea reciprocă.
La început Amalia nu a înțeles prea bine și era firesc. Apoi, când eu am început să stau pe-o bancă în parc și ea fugea la prietenele ei fără să mă bage în seamă cu orele lucrurile s-au schimbat. A priceput că noi ne iubim la fel de mult, doar că avem nevoie și de timp pentru noi înșine. Așa am ajuns să pot face și baie fără spectatori, deși, după atâția ani de companie, e cam plictisitor singură. Atunci când am putut să îi iau cu mine/ să-i luăm cu noi, i-am luat. Când nu s-a putut, au înțeles, pentru că au știut că mami și tati au treabă și ei s-ar plictisi acolo. Dar au știut mereu că sunt iubiți, că nu sunt dați la o parte.
De ceva vreme, EU m-am defectat. Un sentiment de vinovăție îmi cam dă târcoale și nu mă lasă să îmi desfășor activitățile cum trebuie. De fapt, nici nu știu dacă este vinovăție sau este dorul de a sta cu ei la fel de mult cum timp cum o făceam când erau mai mici. Nu e doar că noi avem mai multă treabă, dar și ei sunt implicați în tot felul de activități care-i țin departe de noi. Că sunt excursii, că sunt cursuri, că sunt tabere, nu contează. Nu mai apucăm să ne facem plinul de iubire și doare.
E drept, muncesc mai mult și ei înțeleg asta. Cel puțin Amalia știe că dacă noi nu am munci, nu am putea să facem toate celălalte lucruri pe care le facem împreună. Ea însăși își dă seama că nu mai are timp să facă tot ce își dorește din cauza programului încărcat pe care singură și l-a ales. Nu mai are timp să facă lucruri neprogramate, să se joace liber fără teamă că se face ora să plece la engleză sau că a doua zi are test la civică și mai are de citit nu-știu-ce.
Eu mă simt vinovată că ajung acasă târziu și nu mai apucăm să ne vedem decât vreo 2 ore, timp în care trebuie să și mâncăm, să facem și baie, să semnăm și caiete. E iubire și-n toate activitățile astea pentru că din iubire izvorăște și pornirea de a ști copiii bine pe toate planurile. Dar lipsește profunzimea care pentru mine se traduce prin gâdilat, jughinit câte o oră prin toată casa, stat așa ca legumele ținându-ne în brațe. Am avut un astfel de moment duminica asta când efectiv am refuzat să mai fac ceva, să mai muncesc deși aproape că auzeam laptopul cum mă striga să îl deschid și să scriu ce-aveam de scris. Dar, am zis nu!
Știu că cel mai probabil nu e cazul să simt vinovăția asta, dar nu am cum să îmi scot din cap că aș putea face mai mult pentru ei. Alergăm zi de zi, în toate direcțiile și când ne întoarcem acasă suntem lipsiți de vlagă și de energie. Așa am fost mereu, acum cred că am început să conștientizez.
Voi vă simțiți vinovați față de copiii voștri?
vavaly
noiembrie 10, 2017eu nu m as simti vinovata fata de copii in cazul asta ci in primul rand m as simti datoare față de mine să imi iau pauzele de care vorbesti.
eu nu merg la un job si tot simteam uneori ca nu ne mai ramanea prea mult timp pentru toate cate le spui tu, mai ales de cand a venit si bebe doi. de aceea am ales sa renunt la ceea ce nu era absolut prioritar si sa ma concentrez mai mult pe casa si familie, asa cum am si scris azi.
eu cred ca macar duminica ar trebui sa fie dedicata exclusiv familiei si noua insine. un film, un lenevit, o plimbare, o prajitura, un mic dejun tarziu in pat cu copii cu tot, incarca bateriile enorm de mult. tehnologia si munca chiar pot astepta ca luni e o alta zi si o luam de la capat. incearca sa iti faci tie mai des astfel de cadouri, duminici libere de orice obligatii, cauta ajutor la menaj daca asta te deggreveaza de anumite indatoriri, si vei vedea ca va fi mult mai bine. eu si copilului ii spun ca temele si ce mai are de facut sa le faca vineri si sambata. duminica e zi de conectare in familie.
Cristina Călin
noiembrie 13, 2017Mă strădui să fiu mai organizată, dar din pacate nu-mi iese mereu. Incercam macar cateva ore duminica sa iesim din casa si sa fim doar noi.