• Amalia are niște profesori atât de implicați că uneori uit că este la o școală de stat care nici măcar nu este în top 5 pe cartier. Îi pune să facă proiecte interesante, îi implică, le stârnește curiozitatea. Păcat că nu toți copiii apreciază șansa pe care o au. Alții dau sute (poate chiar mai mult) de euro pe lună pentru a avea la catedră astfel de oameni.
• În Drumul Taberei o să fim veșnic sinistrați. Sunt deschise atâtea șantiere de nu le mai pot enumera. Se parchează total aiurea și nimeni nu face nimic în sensul ăsta. Pe o distanță de maximum 2 kilometri seara pot să fac și o oră, dacă stau în autobuz. Dar avem sere! Extraordinar!
• Am fost la un spital de stat cu trimitere de la medicul de familie. Acolo, fără să dau niciun ban și fără nicio recomandare, toată lumea s-a purtat exemplar, mi-au pus întrebări ca să îmi înțeleagă problema. Am primit o trimitere pentru un CT unde am găsit loc câteva zile mai târziu la Medlife. Era sfârșitul lunii și mai erau fonduri. M-am întors cu rezultatul la spitalul de stat și iarăși toată lumea s-a purtat cu profesionalism.
• La Carrefour Market, fostul Billa, într-o seară (în care am intrat întâmplător) nu existau prețuri la niciunul dintre produsele de la vitrina de lactate. Am întrebat o casieră de ce și mi-a spus că directoarea a aranjat vitrina că nu a avut cine că sunt prea puțini angajați. Nu știu care o fi salariul pe-acolo, dar clar ceva nu merge.
• Într-o seară, în autobuz, pe scaunul din spatele meu era o doamnă care tușea până la sufocare. Lângă ea s-a pus o altă femeie care i-a dat un strepsils. Cea care tușea l-a acceptat puțin rușinată, mărturisind că luase un paxeladine mai devreme și că de câteva săptămâni tot încearcă siropuri și pastile. Ba chiar, a citit pe internet despre un tratament cu vitamina A, dar era foarte supărată că nu se mai găsește. Mă întreb dacă nu i-a trecut prin cap să meargă la medic.
• Vecinul care s-a mutat la noi în bloc îmi spune în fiecare zi că a terminat cu găurile. De 2 săptămâni. M-am dus la el la ușă pentru că voiam să îl adorm pe Alexandru să dorm de prânz și s-a scuzat așa de frumos că aproape mi-a părut rău că l-am deranjat.
• Programul Școală după Școală mi se pare minunat pentru părinții care nu au soluții. Ar fi și mai bine dacă în loc să le aducă copiilor cei mai dubioși biscuiți posibili le-ar aduce un fruct sau un iaurt sau nimic. Și mai sper că învățătoarele nu fac muncă voluntară, că zău dacă este ușor să stai atâtea ore cu 30 de copii și să continui apoi cu caietele de la clasă și ce mai e de pregătit pentru a doua zi.
• Prietena mea care are copilul bolnav de fibroză chistică și a fugit în Germania să îl salveze mi-a trimis un print screen de pe un grup de mămici cu micuții în aceeași situație. O femeie este siderată că băiatul ei tot cu fibroză chistică s-a învoit și profesoara de română le-a spus copiilor că e foarte bolnav, până la 18 ani moare. Când or să fie învățate cadrele didactice să comunice?

Mergeți la vot! Poate nu va fi totul roz, dar eu văd că se mai schimbă lucruri. Sunt puține, dar sunt. 

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.