A trecut destul de mult timp de când coronavirusul ăsta ne-a dat viețile peste cap. Din martie nu prea mai avem cum să ne facem planuri pe termen mediu și lung pentru că nu știm ce se va întâmpla. S-au schimbat multe, unele în bine și altele în rău.
Din tot ce s-a întâmplat în perioada asta al păstra:
Munca de acasă
Nu e tocmai ușor mai ales cu am un job care nu presupune niște taskuri fixe, ci apar mai mereu chestii de făcut. Nu e ușor pentru că ceea ce fac este vizibil. Nume meu apare sub articolele pe care le scriu pentru cel mai mare site de parenting din România. Nu e ușor pentru că sunt zile în care i-am lăsat de capul lor prin casă pentru că am avut multă treabă. Cu toate astea, să nu mai merg două ore în trafic a fost cu adevărat MI-NU-NAT!
Am fost într-o zi la birou să îmi iau laptopul și am crezut că mor cu masca. La fel se întâmplă și când trebuie să mi-o pun prin magazine sau alte sfaturi închise. În ziua aia am ales să mă întorc acasă pe jos. Nu e lung drumul, dar și să fac 4 ore pe zi până la serviciu nu e o soluție.
În plus s-au redus o mulțime de cheltuieli: cafeaua am băut-o acasă, masa de prânz am luat-o din frigider, nu am mai cumpărat haine (foarte multe), nu am mai dat banii pe transport. În plus, au fost zile în care mi-am făcut programul cum am vrut. Am reușit să rezolv o mulțime de chestii pe care alminteri nu aș fi reușit.
Cititul
Am reușit în lunile astea să citesc. Nu știu cum, dar n-a fost zi în care să nu parcurg măcar 10 pagini. Am început cu ”Viața după Auschwitz” pe care am ales-o pentru că citisem înainte ”Jurnalul Annei Frank” pentru că urma să plecăm la sfârșitul lui aprilie la Auschwitz. E un vis de-al meu pe care o să reușeșc să îl împlinesc, că doar n-o dura nebunia asta la nesfârșit.
Apoi, am citit ”Laur” de Evgheni Vodolazkin. Nu a fost o carte ușoară, pe alocuri personajul principal m-a enervat pentru neclintirea lui, alteori m-a fascinat pentru aceeași calitate.
A urmat ”Să nu râzi! 😊” Am tot văzut-o recomandată și am zis să văd despre ce e vorba. Dureros. Dacă te și regăsești în anumite dialoguri și acțiuni, atunci e și mai rău. Am vrut s-o las de multe ori, dar cartea n-avea nicio vină. Am dus-o până la final, mulțumindu-mi mie și lui Dumnezeu că povestea mea are un final fericit.
Acum citesc ”Xanax”, tot în urma unor recomandări. Uneori mi se pare că acțiunea se prelungește prea tare și unele detalii nu sunt relevante, dar probabil că m-a captat tocmai că autorul este de-o seamă cu mine și povestește niște lucruri pe care le-au trăit cunoștințe de-ale mele sau chiar eu. Unde mai pui că descrie situația presei de prin anii 2000 când mi-am făcut și eu debutul și îmi dă cumva o melancolie.
Am stat mai mult cu copiii
Chiar dacă am lucrat mai mult decât aș fi făcut-o dacă mă duceam la birou tot am stat mai mult cu piticii. Am reușit să le fac mai multe pofte, să ne plimbăm pe-afară mai mult, să vorbim. Și lor le-a plăcut programul cel nou, deși de multe ori aveam impresia că s-au săturat chiar și ei de mine.
Sunt mai odihnită
Știu că sună puțin din alt film, dar chiar mă simt un pic mai odihnită. Dorm tot puțin, pe lângă job peste zi mă ocup și de casă, de copii, fac și cumpărături, dar e ceva care îmi dă o stare de liniște. Cred că statul ăla în trafic 2 ore zilnic îmi dădea starea de oboseală, senzația de timp irosit aiurea. Și metroul din Drumul Taberei tot nu va fi gata vara asta, deci când ne vom întoarce la birou o să o iau de la capăt. Nu vă imaginați că merg în celălalt capăt al orașului. Biroul meu este lângă Cișmigiu, dar când stai în Drumul Taberei nu contează.
Ce aș schimba
Școala on-line
Doamne, dacă e ceva ce m-a stresat în perioada asta este școala on-line. Amaliei nu i-a plăcut deloc modul ăsta de învățare și mi-a spus de 3 milioane de ori că ea vrea să se vadă cu colegii, să vorbească cu profesorii, să se ducă la școală. Alexandru care e clasa zero (sau pregătitoare că încă nu m-am prins care-i numele oficial) a tratat totul ca în vacanță. Nu face temele decât cu mine și cum eu eram ”la birou” nu a fost foarte activ. Am mai lucrat cu el, am făcut din teme, dar mult prea puțin. Mi-era și rușine de doamna învățătoare care chiar s-a străduit să fie totul bine. Doar că eu nu am nici răbdare, nici metodă și nu pot ieși din rolul de mamă și să mă transpun în cel de pedagog. Dacă din toamnă nu se duc la școala fizică cred că o luăm toți 3 pe arătură.
Lipsa mișcării
Eu sunt un om static. Foarte static. Uneori mă mișc cât să nu zică cei din jur că am murit. Când mergeam la birou reușeam cumva să fac minimum 10 000 de pași. Ba mergeam pe jos o parte din drum, ba mai mergeam pe la evenimente. Cert e că făceam ceva mișcare, cât să fie bine. Lunile astea a fost groaznic din punctul ăsta de vedere.
Micile gustări, marile kilograme
Cântarul meu zice că nu e bine. Nu știu câte prostii am mâncat, poate nu prea multe. Dar m-am dedulcit la înghețată și fructe destul de des astfel că avem +3. În plus, de multe ori am uitat să beau apă. Când te pui la laptop și scrii, și scrii, și scrii e ușor să uiți și să mănânci și să bei apă. Apoi, tentațiile au fost destule. ”Mami, ne faci clătite?”, ”Mami, ne faci tiramisu?”, ”Mami, ne faci gogoși?”. Mami făcea, ce să facă? Și gusta, că doar nu era să le dea copiilor ceva care poate nu era bun. Revin din ce în ce în mai mult la programul obișnuit, dar adaptarea la noul mod de viață nu a fost ușor.
Lipsa unui program
Deși în esență avem un program, el este total greșit. Copiii se trezesc la 10-11. Eu la 6-7, uneori la 5 dacă am de făcut prea multe. Copiii iau micul dejun aproape de prânz că nu pot mânca imediat ce se trezesc. Tot programul de masă este dat peste cap, ca și cel de somn. Nu mai zic că de când a venit căldura ies afară până seara (destul de) târziu și ora de culcare se duce după 12.00 noaptea. Cred că din septembrie va fi tare greu să se adapteze la programul de școală, mai ales Alexandru care intră la 8.00 și va trebui să se trezeasă la 7. El oricum nu este matinal. Chiar dacă se culcă la 9, tot pe la 10 face ochi, așa că voi avea de furcă.
Lipsa de previziuni
Mă enervează maxim că nu știu ce urmează să se întâmple. Și, cel mai tare, mă stresează că nu știu dacă putem sau nu să mergem în concediu.
Tu ce părere ai?