Când avem curajul să ne lăsăm copiii singuri pe stradă? Pe noi la 6-7 ani ne lăsau singuri în fața blocului. Veneam singure de la școală. La fel și ceilalți copii de vârsta noastră. Acum mi se pare de neimaginat să o las pe fii-mea singură afară. Nu din cauza ei, nu este atât de credulă încât să plece cu unul care i-ar da o ciocolată sau o jucărie. Dar sunt atâția degenerați care umblă liberi pe străzi încât nu avem curaj.
Zilele trecute mi-a povestit o doamnă despre un animal care a urmărit o fetiță de generală (clasa a 5-a sau a 6-a, a aproximat femeia), a împins-o într-un gard pe o stradă mai necirculată și își făcea niște treburi lângă ea. Când fata a început să țipe și a observat că l-a văzut și doamna a fugit și el.
Nu este un caz singular, vedem la televizor aproape zilnic indivizi care distrug viața unor copii și ale familiilor lor. Și atunci, cum să îmi las fata să vină singură de la școală? M-am gândit că din clasa a V-a, când va avea aproape 12 ani, voi putea să aleg această variantă. Dar lucrurile merg din rău în mai rău. Iar eu sunt fată de polițist și urechile mele au auzit multe. Poate acum câțiva ani nu le dădeam importanță, dar acum când am doi copii, mi se par foarte aproape de mine. Mult prea aproape.
Și totuși, nu toată lumea are posibilitatea să aibă pentru copil un însoțitor care să îl ducă/ aducă de la școală. Prețul unui after-school este mult prea mare pentru unele familii, din orice unghi ar privi bugetul. Cred că există câteva lucruri pe care un școlar le poate face ca să ajungă singur în siguranță acasă.
- Să nu plece singur de la/ spre școală. Cu cât e gașca mai mare, cu atât mai bine. Riscul să fie atacat cineva este minim.
- Să nu meargă pe străzi necirculate, chiar dacă știe el/ ea o scurtătură care îl duce acasă cu 2 minute mai devreme.
- Să nu își expună telefonul sau alte bunuri, chiar dacă lui i se par banale. Și părinții au partea lor de vină. Nu înțeleg la ce îi trebuie unui puști de 10 ani Iphone, tabletă și lanț de aur la școală, mai ales dacă este una de cartier și nu îl supraveghează nimeni pe drumul spre casă.
- Să nu povestească ce televizor super și-au cumpărat ai lui sau ce mai are prin casă, pentru a nu atrage curioșii care poate vor să vadă cu ochii lor minunea.
- Să nu intre în vorbă cu persoane pe care nu le cunosc.
- Să fie cu ochii-n patru la ce se întâmplă în jur.
Știu că e greu să îi ceri unui școlar aiurit să fie atât de responsabil. Dar vine un moment când trebuie lăsat liber. Măcar, cât de cât. Eu cred că am să o las câteva zile singură și am să o urmăresc să văd ce/ cum face și apoi vom hotărî dacă este pregătită de acest pas.
În următorii 5 ani avem timp să o învățăm și mai multe despre responsabilitate și să îi dăm încredere în forțele ei. Deocamdată nu vreau să îi tulbur copilăria cu probleme de oameni mari. I-am explicat doar că nu trebuie să ia nimic de mâncare/ băutura de la alte persoane, indiferent dacă le cunoaște sau nu, fără să ne întrebe, că nimeni nu are voie să o lovească/ bruscheze fizic sau verbal și nimeni nu are voie să îi atingă părțile intime. Pentru moment este suficient sau cel puțin așa cred. Este mereu supravegheată, chiar dacă uneori are impresia, în parc, că nu sunt atentă la ce face.
Problemele astea nu cred că le au doar părinții de fetițe. Și băiețeii sunt expuși, așa că trebuie să fim mereu cu garda sus.
Tu ce părere ai?