Sa vedem.
Esti insarcinata. Te urci in autobuz. Esti invizibila, desi ai o burta imensa. Te duci in dreptul scaunelor rezervate si speri. Nu ai, poate, curaj sa deranjezi pe nimeni.
Lumea se uita pe geam. Frumos peisaj! Foarte frumos! Te doare spatele! Bajbai, pana la urma, un “va rog frumos, imi dati voie?” Ocupantul scaunului iti raspunde plin de uimire ”Vai dar nu v-am vazut…” Adevarul este ca la cele 90 de kg, la cat ajunsesem la sfarsitul sarcinii eram cantitate neglijabila.
Te duci la magazin. Cumperi ce ai de cumparat. Te asezi la coada pentru gravide. Acolo nici o alta persoana insarcinata sau cu handicap. Totusi, nimeni nu te vede. Te enervezi. Te revolti. Se uita la tine ca la felul 14. Cine te pune gravida fiind sa vii sa fac piata?
Vine momentul sa nasti. Emotii si multi bani. Asistente, doctori, cine se nimereste numai sa scapi cu bine si sa nu ajungi pe la stiri. Sau mai rau.
Pleci cu copilul acasa. Cauta pediatra. “Imi pare rau si asa am multi pacienti.”…Tu te rogi frumos, implori, pana la urma se indupleca. Se termina cu bine.
Trebuie sa botezi copilul. Te duci la restaurant. “Puteti veni cu ce vreti dvs., da’ e mai scump. Daca acceptati meniul standard e mai ieftin, dar nu aveti decat blablabla…” Ce sa faci? Prima petrecere a copilului…te cauti prin carduri si buzunare si alegi ce e mai bine…
Iesi cu copilul din casa. Iti trebuie carut. Stai la 4 din 4. Nu il poti urca pe scari. Nu poti lasa copilul singur in casa. Nu poti lasa nici carutul jos. Plin de mila, administratorul iti da cheia de la spalatorie. Il lasi acolo. Te observa vecinii, ca nu ai cum sa ii fentezi mereu, desi ai fost avertizata sa fii discreta. “Pe mine nu m-a lasat sa pun bicicleta u fi-miu…” se aude in urma. Asta e!
Iesi cu carutul din bloc. Sa mergem pe trotuar. Greseala! Acolo sunt masini! Hai pe strada. Si de acolo vin masini…Faci slalom. Opaaa! Urmeaza un trotuar. Nasol! Ia carutul in brate si urca-l! Inca doua-trei miscari d-astea si ajungi la o strada nesemaforizata. Ce tupeu! Stai acolo ce stai pana i se face cuiva mila de tine si opreste!
Ajungi in parc! Cand copilul se face mai mare, vrei sa il dai in leagan. Trebuie sa ai rabdare, ca sunt doar doua pentru bebelusi, asa ca distractia e aproape pe baza de tabel. Se sta la coada, cu copilul in brate sa nu pierzi randul.
Ai treaba sa platesti o factura. Intri in posta, cu copilul in brate. Te pui la rand. Sta copilul ce sta linistit, dar i se face cald, se plictiseste. Lumea draguta, se zgaieste la el, vai ce dragutz, cat are, ce mananca…Copilul incepe sa planga.”Vai, doamna, ii e cald!” Stiu, dar celor dinaintea mea nu le pasa, asa ca va veti plati facturile pe acorduri pe copil plictisit.
Vrei a pleci cu carutul mai departe. Nimic anomal. Te asezi in statie, sa astepti un tramvai modern, fara scari. Stai 20 de minute. Te plictisesti. Decizi sa te urci intr-unul normal. Lumea te ajuta. Daca vine unul cu trapa pentru carucioare, nu are cine sa o dea in jos. Domnii se uita pe geam, nu ar pune mana sa te ajute. Vrei sa cobori cu copilul in brate din autobuz. Ei, ce tupeu! Mai intai trebuie sa treci de babele care dau navala sa ridice lumea de pe scaune. Vrei sa stai jos? Hai ca esti culmea? Pai ce e autobuzul tau? Te-am pus eu sa pleci cu copilul din casa?
Te duci la medic. Pe usa scrie ca ai prioritate. Si ce daca? Doamnele trecute de prima tinerete se grabesc. Lasa bebeusii ca nu au ei treaba. Bombani, te infurii…si atat!
Cam asa e sa fii mama in Bucuresti!
In rest, totul bine si frumos!
ancasdiary.com
iulie 29, 2015Foarte tare scris! mie mi-a trecut prin cap sa vorbesc cu administratorul sa puna rampa la intrarea in bloc, ca sa pot urca cele 7 trepte pana la lift. Si chiar a pus. Eram tare incantata. Era putin cam inclinata, dar macar era rampa. Folosesc timpul trecut, pentru ca la un moment dat a facut „un om de bine” din bloc o sesizare anonima, prin care isi arata nemultumirea fata de rampa, care strica aspectul scarii. Si ce sa vezi? Comitetul de bloc a decis desfiintarea rampei, fara sa isi puna intrebarea macar de ce a fost montata. Am umblat la toate usile din tot blocul, au strans toti din umeri, sau chiar mi-au spus ca in 10,15, 20 de ani de cand stau ei in bloc s-au mai nascut copii si au crescut si fara rampa. Acum ma gandesc ca in ultimii 20 de ani ne-am descurcat si fara autostrazi, asa ca nu inteleg de ce se dau unii de ceasul mortii ca nu avem infrastructura. Abia astept sa bata unul la mine la usa ca vrea o semnatura pentru ceva, orice.
Cristina Calin
iulie 29, 2015Ce simpatici! Asa imi ziceau si mie ”de la obraz” ca pe vremea lor urcau si cu copilul si cu bagaje si cu carucior…Ei, nu vreau sa fiu femeia-macara, daca se poate sa nu fiu….
ancasdiary.com
iulie 29, 2015Foarte tare scris! mie mi-a trecut prin cap sa vorbesc cu administratorul sa puna rampa la intrarea in bloc, ca sa pot urca cele 7 trepte pana la lift. Si chiar a pus. Eram tare incantata. Era putin cam inclinata, dar macar era rampa. Folosesc timpul trecut, pentru ca la un moment dat a facut „un om de bine” din bloc o sesizare anonima, prin care isi arata nemultumirea fata de rampa, care strica aspectul scarii. Si ce sa vezi? Comitetul de bloc a decis desfiintarea rampei, fara sa isi puna intrebarea macar de ce a fost montata. Am umblat la toate usile din tot blocul, au strans toti din umeri, sau chiar mi-au spus ca in 10,15, 20 de ani de cand stau ei in bloc s-au mai nascut copii si au crescut si fara rampa. Acum ma gandesc ca in ultimii 20 de ani ne-am descurcat si fara autostrazi, asa ca nu inteleg de ce se dau unii de ceasul mortii ca nu avem infrastructura. Abia astept sa bata unul la mine la usa ca vrea o semnatura pentru ceva, orice.
Cristina Calin
iulie 29, 2015Ce simpatici! Asa imi ziceau si mie ”de la obraz” ca pe vremea lor urcau si cu copilul si cu bagaje si cu carucior…Ei, nu vreau sa fiu femeia-macara, daca se poate sa nu fiu….