De 14 ani…

Se fac tot felul de studii care vor să ne explice ce e cu dragostea asta. Se calculează compatibilități în funcție de zodie, culoarea ochilor, numărul de la pantofi, felul de mâncare preferat. Ni se spune ce fel de cupluri suntem dacă dormim pe burtă, dacă ne place același desert, dacă ascultăm aceeași muzică. Ni se dau sfaturi ce să facem ca să avem relații mai lungi, mai pasionale, mai serioase. Ni se spune că dragostea durează 3 ani, că după primul copil sigur suferim rupturi și dacă scăpăm ca prin minune, după al doilea clar ne ducem de râpă.

Și totuși e atât de simplu. Nu e nevoie de niciun cercetător britanic, psiholog închis într-un laborator sau statistician care să facă legături între date. Nu. Nici pe departe. E nevoie de doi oameni și de respect și încredere. Și destin. Hai că nu putea fi chiar așa de simplu. Da, e nevoie ca stelele să se alinieze corect pe cer ca oamenii ăia să se întâlnească.

Ca acum 14 ani, pe la această oră. Când erau logați pe Mirc (pentru cei mai tineri, un program de chat) pe același canal. Și un ”asl pls” (age, sex, location, tot pentru cei mai tineri). Și mai departe istoria am scris-o noi. Dar înainte de acel click ne întâlnisem de zeci, poate sute de ori în campusul universității și nu ne-am văzut. Și atunci soarta a zis ”ăștia doi chiar sunt chiori” și ne-a mai dat o mână de ajutor. E ca-n ”Adam și Eva” a lui Rebreanu doar că la noi, în viața asta, s-au îndeplinit toate condițiile ca totul să fie perfect.

Și vă spun, după 14 ani, că cercetătorii britanici pot să-și dea demisia. Nu e nevoie de nimic mai mult decât de ce am spus mai sus: respect și încredere, după ce destinul ne pune la aceeași masă. De-aici depinde de fiecare în parte.

14 ani. 5110 zile. Toate împreună. Cu pași firești, făcuți împreună, pe același drum.

14 ani. 2 copii.

14 ani.

E ca-n poezia lui Marin Sorescu- Poveste

Sufletul tău funcţionează cu lemne,
Iar al meu cu electricitate.
Dragostea ta umple cerul de fum,
A mea e din flăcări curate.

Totuşi vom mai merge împreună
O bună bucată de pământ,
O bună bucată de cer,
O bună bucată de lună.

Vom fi fericiţi pentru iarbă
Şi pentru lac,
Vom râde pentru copac,
Vom slăvi drumul drept cu câte-o gură
Şi vom ţine un moment de reculegere
Pentru fiecare cotitură.

Ne vom lua după umbra mea
Care merge înainte,
Ne vom lua după primul gând,
Ne vom lua după două-trei cuvinte.

Până când ne va ieşi în cale
Sfânta Vineri
Să ne spună printre altele
Că nu mai suntem tineri.

Şi că ea n-o să ne mai dea de-acum
Nici electricitatea pentru flacără,
Nici lemne pentru fum.

Abia aștept să le povestesc nepoților despre aceștia și următorii ce-or să vină.