Dragi vecini de dedesubt,

Vecini ai familiilor cu copii care se joacă prin casă. Care aleargă. Care merg de-a bușilea. Care varsă saci cu jucării. Care trântesc. Care mai plâng noaptea. A căror mamă mai ridică tonul.

Dragi vecini de dedesubt, nu știu cum v-ați crescut voi copiii, cum i-ați făcut să stea liniștiți într-un colț ca să nu deranjeze pe nimeni.  Și, știți ceva? Nici nu vreau să știuǃ Pentru că mie îmi plac copiii vii. Nu vreau niște păpuși. Și nu, nu îi încurajez să se alerge prin casă. Le-am spus de milioane de ori că deranjează vecinii. Dar, vedeți dvs, la 1 an și 4 luni nu prea-l interesează.  Și nu-l interesează nici desenele animate, nici tableta, nici laptopul. La fel cum nici pe sor-sa n-o interesează, deși are aproape 7 ani.

Când era Amalia mică, mică de tot, și de-abia descoperise tainele mersului de-a bușilea, m-ați oprit pe stradă și mi-ați spus că vă deranjează zgomotul. V-am oferit atunci o soluție, v-am zis că am să o leg de calorifer ca să stea într-un loc. V-ați arătat indignat de propunerea mea și ați luat-o de bună, deși era evident o exagerare.

Îmi cer scuze pentru cele aproximativ 5 nopți în care au plâns preț de 10 minute. Cred că a fost cu adevărat deranjat. Și îmi mai cer scuze și pentru cele 20-30 de minute pe zi în care se aleargă prin casă. Și pentru minutul în care se rostogolesc pe parchet jucăriile vărsate din sac.

Aud pe la alți vecini de dedesubt, cunoștințe de-ale mele, că deasupra lor locuiesc copii care la 11-12 noaptea aleargă prin casă. Și învinovățesc părinții că nu știu cum să-i potolească. Faceți un efort de imaginație. Bebe de un an, aproape 2. E ora 8 sau, poate, 9. E îmbăiat, a mâncat, îmbrăcat în pijamale. Pare să îi fie somn, se freacă la ochișori. Îl duci în dormitor, te pui lângă el în pat și începe foiala. 5-10-15 minute. Îi mai citești o poveste. El tot cu chef de joacă. Se dă jos din pat, o ia la fugă prin casă. Îl aduci în pat. Plânge. Încerci să-l iei în brațe. Se smucește și țipă. Îl lași să vezi ce vrea să facă. Se dă iar jos din pat. Iar fuge. Îl aduci iar în pat. Iar plânsete, zbateri și țipete. Renunți. Îl lași să-și consume energia, deși a ta e consumată de pe la prânz. Uite așa ajunge un copil să alerge prin casă pe la miezul nopții. Nu ni s-a întâmplat seara, dar la prânz am trăit aceste scene de zeci de ori, așa că îmi imaginez cum este.

Și, dragi vecini de dedesubt, vă spun să se poate și mai rău. Deasupra mea e cerul. Tare neascultător mai este. În combinație cu o terasă nereparată ne face să zugrăvim. Și anul ăsta. Toată casa. Măcar copiii nu sunt acasă 24 din 24 sau mai dorm. La noi plouă non-stop.