Dulciurile nu aduc bucurie copiilor!

Copila, 13 ani, trupeșă, aproape grăsuță.

Tatăl, aproximativ 39 de ani, gras: ”Mănâncă dulciuri. Îi plac. Și nu mă lasă sufletul să nu îi cumpăr”

Nu am rezistat și am ripostat. I-am explicat că îi face rău, că mai târziu o să regrete și el și, mai ales, ea. Nu a putut înțelege. Simțea că este un părinte rău dacă nu îi cumpără dulciurile care îi plac atât de mult, deși știa că nu face bine.

Eu nu înțeleg cum mersul la McDonalds, cumpăratul dulciurilor (unele dintre ele dubioase), de sucuri care sunt traduse de părinți ”i-am făcut o bucurie copilului”. Văd părinți care le cumpără copiilor (mici și foarte mici) tot ce se poate de la raionul de dulciuri din supermarket.

Văd copii care beau tot felul de băuturi carbogazoase, ba chiar într-o zi am rămas șocată că o ”mamă” îi pusese unui țânc în biberon un suc pe care scria tutti frutti. Sunt bunici care vin în vizită la nepoți cu prăjiturele de la magazin, acadele, bombonele, napolitane, caramele. Sunt copii care manâncă la fast-food cel puțin o dată pe săptămână, pentru că ”ies în oraș”.

Zău dacă înțeleg de ce le fac unii rău celor mic sub pretextul ”dacă copilul a vrut”! Domnule! Doamnă! Dacă ăla mic vă cere o doză de cocaină i-o dați ca să nu îi răniți sentimentele?! Alocați-vă un pic de timp când este mic și explicați-i cum stă treaba cu dulciurile. Și oferiți-i un exemplu bun. Nu consumați nici voi în casă ce îi spuneți copilului că nu este bun. Vă faceți și vouă un serviciu. Veți fi mai sănătoși și veți avea mai multă putere să îi creșteți.

Dar trebuie să aveți răbdare, să vă documentați, să nu faceți lucrurile la întâmplare. Ca să nu petreceți prea mult timp în magazin citind etichete sau conspectând tratate de chimie ca să vedeți ce sunt metabisulfitul de sodiu, etil diamina tetraacetat de calciu disodiu, guma guar, guma carruba, tartrazina sau alte substanțe, nu mai cumpărați dulciuri din magazin.

De ce credeți că are nevoie copilul vostru de caramele, de exemplu? La ce îi folosesc? Cu ce îl ajută ele să se dezvolte psihic și fizic? Cu nimic, nu-i așa? Păi și atunci de ce să dați banii pe ele? Duceți-vă în piață și luați-i un kilogram de mere. Va fi infinit mai câștigat. Educați-vă pe voi și apoi copilul. Nu cu amenințări sau interdicții. Cu frumosul. Folosiți-vă de toate ocaziile pe care le aveți.

Cu siguranță nu vreți să aveți un copil obez, bolnăvicios, cu probleme ale tractusului gastro-intestinal, cu deficit de atenție! Dulciurile rafinate și zahărul în exces la toate aceste probleme duc și vă veți lupta cu ele toată viața.

Nu sunt absurdă. Am fost cu ea la fast-food, la zile de naștere. Prima dată când a fost invitată, i-am dat să mănânce bine acasă. Era așa de sătulă că nu i-a trebuit nimic.

Știu în ce lume trăim, dar am apelat întotdeauna la argumente logice. De exemplu, într-o zi voia o acadea cu nu-șiu-ce muțunache. Costa 50 de bani. Jumătate de oră am petrecut-o făcând analiza financiară a acadelei. I-am explicat că pe lângă băț, acadea și muțunache, din moneda aia de 50 de bani, mai trebuie plătiși și oamenii care le-au făcut și cei care le-au transportat și doamna de la magazin  și lumina, apa, gazul și că, cel mai probabil, bilei ăleia de zahăr colorat îi este alocată cea mai mică sumă . A înțeles că nu are cum să fie ceva bun din moment ce costă atât de puțin. Nu a mai cerut niciodată.

Și pentru că i-am explicat mereu logic, are încredere în mine. A fost cu ai mei la un magazin și un domn i-a oferit o bomboană. A luat-o acasă, mi-a arătat-o și m-a întrebat dacă este bine să o mănânce.

Prima divergență pe această temă am avut-o cu donș´oara când avea vreo doi ani și un pic. Voia să îi cumpăr skittles. Eu nu și nu. I-am explicat că sunt colorate cu substanțe chimice, care îi fac rău și o să o doară capul și burtica, i-am spus despre ce înseamnă să mănânci prea mult zahăr, așa cum o puteam face ca să înțeleagă ea la vârsta aceea. Și ce îmi răspunde? ”Atunci mama lui Matei de ce îi cumpără?”Să mă ierte mama lui Matei, dar nu am avut în mintea mea cuvinte prea frumoase la adresa ei. Nu pentru că îi cumpăra copilului bomboane, ci pentru că i le dădea la creșă. Am scăpat relativ ușor. Matei era cel mai mic din grupă și i-am spus că d-aia n-a crescut că mănâncă bomboane, dar ea care ronțăie fructe și legume s-a făcut mare și puternică.

Apoi era să fiu linșată de un cuplu în parc pentru că atunci când i-au oferit donș´oarei (avea un an și jumătate) niște floricele cu caramel, le-am spus că noi nu mâncăm așa ceva.

De 6 ani, de când sunt mama nu mi-a trecut o clipă prin cap că o ciocolată sau un hamburger o pot face pe fii-mea fericită. Și nici ea nu le-a cerut în numele iubirii ce i-o port.

Nu i-am dat dulciuri pentru că a mâncat tot din farfurie. Nu i-am dat dulciuri drept răsplată pentru că a fost cuminte.

I-am explicat despre vitamine, de unde vin ele și cu ce ne ajută. Concluzia ei: ”dacă mănânc un pic de ciocolată, apoi beau repede apă și mănânc un fruct, ca vitaminele să bată zahărul să nu mă doară burtica”.

---