După ce două săptămâni m-am dat de ceasul morții că nu știu cum să-l mai conving să îi pun picături și să-i curăț nasul…
După ce am fost la medici care mi-au spus același lucru: nu scapă de muci, ajungeți la internare…
După ce am cumpărat atâtea picături și seruri fiziologice și ape de mare de putem deschide lejer o farmacie…
După ce am abordat toate metodele de parenting moderne pentru a-l convinge că trebuie să scăpăm de muci…
După ce am trecut și l-am ținut cu forța să-i punem picături și să-i curățăm nasul cu batista bebelușului de aveam impresia că va rămâne traumatizat…
După ce i-am explicat de milioane de ori cum mucii se duc și la ureche, și în burtică, și în gât și dacă nu scăpăm de ei o să-i pună branulă ca să ajungă medicamentul mai repede în sânge ca să-l vindece…
După ce am auzit sute de promisiuni că ”suflu nasul după ce mănânc/mă spăl pe dinți/ apune soarele/ vine Amalia de la școală/ vine tati de la serviciu…”…
După ce m-am văicărit la toată lumea care a stat să mă asculte (sau nu) că nu știu ce să mă mai fac cu el…
După ce m-am pregătit sufletește pentru o internare în spital pentru că eram convinsă că nu o mai scot la capăt de data asta…
După ce nici eu, nici el, nu am dormit câteva nopți pentru că din cauza mucilor horcăia îngrozitor și se tot frichinea în încercarea de a găsi o poziție ca să poată respira…
După ce am încercat să ne descurcăm cu el așa mârâit și mucios…
Într-o zi a luat tubul de apă de mare, și l-a vârât în nas, a făcut fâs-fâs în ambele nări, a luat aspiratorul, a montat batista bebelușului, s-a așezat lângă canapea și și-a curățat nasul. A scos ce era de scos și s-a bucurat la fiecare muc de ziceai că forează după aur. Atât de simplu! Noi eram gură cască ca la spectacolele de magie ale lui Houdini. L-am lăudat de parcă luase premiul Nobel. Nu am înțeles ce s-a întâmplat, dar cert este că aproape am scăpat. De atunci cere singur seara și dimineața să curețe nasul, iar picături își pune fără să îi mai aducem noi aminte.
Există minuni!
Tu ce părere ai?