Ne-am luat inima-n dinţi şi am hotărât să mergem cu copiii la munte. Decişi să ne relaxăm trei zile, am căutat o pensiune prietenoasă cu familiile cu copii, dar şi cu bugetul. Am rascolit internetul şi am ajuns la Fanpark, din Braşov. Din poze arăta foarte bine, cu loc de joacă şi camere decorate în funcţie de specificul unor ţări. Am ales să dormim în Laponia, pentru că avea patul cel mai mare.
Planul a fost făcut de-acasă: Paradisul Acvatic, Piaţa Sfatului, pârtie, telecabina pe Tâmpa. Am ajund destul de repede la Braşov, iar pensiunea ne-a făcut o impresie foarte bună, de când am intrat. La recepţie ne-au întâmpinat papagalul Coco, două broaşte ţestoase şi doi peruşi haioşi. Fetele, fii-mea şi fata naşilor, au fost încântate de la început. Cel mai mult le-a atras locul de joacă foarte mare, cu tot felul de „aparate”. Când au văzut camerele au ţopăit de bucurie, mai-mai că ar fi stat numai acolo, mai ales că atunci când intrat începea să cânte muzică specifică ţării a cărei denumire o purta.
Şi pentru că nu suntem într-o poveste în care toate sunt minunate, vraja s-a rupt când am ales să mâncăm la pensiune. Sloganul prânzului era „Cu 25 lei, mănânci cât vrei”. Nu ne interesa neapărat cantitatea, cât calitatea şi mai ales viteza. Era deja vreo 12.30, copiilor le era foame, aşa că ni s-a părut cea mai avantajoasă ofertă. Hotărâţi fiind am aruncat un ochi la bufetul aranjat şi am conchis că am avea ce să mâncăm şi noi, şi mai ales, copiii. Greşit! În afară de supa de legume, toată mâncarea a fost extrem de picantă. Nici măcar fetele care sunt mai mari nu au putut mânca. Probabil că au uitat să scrie că mănânci cât vrei, dacă poţi la Fanpark.
Ca să continuăm cu mâncarea, am zis să facem o încercare şi la micul-dejun. Înainte de a considera că aş fi vreo fiţoasă, luaţi în considerare că este o peniune care se adresează familiilor cu copii. Şi chiar era plină de micuţi de toate vârstele. Micul dejun costă 15 lei. Mult prea mult pentru ce oferă. Preparate calde doar din ouă. În prima zi ni le-a făcut la cerere, a doua zi erau pe masă reci şi slinoase. Unt, caşcaval, salam, parizer, brânză topită, telemea, roşii, castraveţi, ardei gras, iaurt simplu şi cu fructe (vorba vine, era cu aromă de vişine, gelatină, lapte praf şi alte chestii). Cafeaua nu intra în preţ. Şi că tot vorbim de cafea, într-una din seri am cerut pe la 9.30 un cappucino. Îmi era frig şi voiam ceva cald. Mi s-a spus că este prea târziu. Pentru ospătarul căruia îi era lene, că pentru mine în nici un caz. Mi-a oferit la schimb ceai negru sau verde. Probabil voia să-i ţin de urât toată noaptea. Nici nu aveam nevoie de cafea ca să nu dorm. În cameră erau aproximativ 100 de grade celsius, cu plus.
Bineînțeles că la plecare, recepționera era toată numai un zâmbet, după ce cu o seara înainte ne arunca priviri care ne transmiteau discret ”nu vă mai duceți și voi la culcare??”. Ospătarul nu a vrut să discute cu mine și mi-a spus că trebuie să vină domnul, că el cu el discută. Cum sarcinile în familie au fost împărțite de mai-nainte, iar domnului i-a revenit căratul de bagaje la mașină și mie achitarea facturii, ospătarul a rămas cu mine pe cap. Și fără bacșiș, pentru că dacă pentru el ora 21.30 a fost prea târzie pentru un cappucino și pentru mine ora 9.30 era prea matinală pentru dat bani în plus.
La polul opus, trebuie să îl laud pe patronul de la Restaurantul Transilvania. Ne-a văzut că suntem cu trei copii, dintre care două fete adormite și ne-a lăsat să stăm la un separeu în mansardă. Și nu numai atât, venea din când în când să ne întrebe dacă ne simțim bine, dacă avem nevoie de ceva. Mâncarea a fost bună și cu toate acestea nota de plată a fost mai mult decât decentă.
Tu ce părere ai?