SALZGITTER | GRĂDINA ZOOLOGICĂ DIN HANOVRA | SEA LIFE HANOVRA | PRIMĂRIA DIN HANOVRA | AUTOSTADT | OUTLETUL DIN WOLFSBURG | BRAUNSCHWEIG | CASTELUL WERNIGERODE
Am venit de la Hanovra de două săptămâni și tot de atunci mă chinui să încep un articol în care să povestesc despre ce am văzut și ce am făcut pe-acolo. Nu e ca și cum nu am mai fi ieșit vreodată de la noi de pe stradă, dar am fost foarte impresionați de experiența germană. Nu peisajele ne-au dat pe spate, ci oganizarea și curățenia. Ne-am convins că ce se spune despre nemți este adevărat.
Nu am plecat la Hanovra că așa ne-am ales noi destinația, ci pentru a o vizita pe prietena mea Cătălina despre care v-am mai povestit. Am luat bilete de la WizzAir cu vreo 2 luni înainte ca să beneficiem de un preț decent și am așteptat cu nerăbdare să vină ziua plecării.
Cu o listă de chestii de văzut în buzunar, am aterizat la Hanovra într-o dimineață rece de ianuarie. Prima oprire a fost în Salzgitter, unde locuiește prietena noastră. Este un oraș de vreo 100.000 de locuitori, în mare parte emigranți veniți din România, Bulgaria, Turcia sau țări arabe. Ne-a cucerit din prima cu spațiile lui verzi unde simțeai că poți să respiri. Cu toate astea nu am stat prea mult aici, ci am explorat orașele din apropiere.
Ce-am vizitat în Hanovra?
Hanovra nu este un oraș în care să faci un city break de mai multe zile, dar poate fi un punct de plecare pentru alte locuri. Distanțele de 50-60 de km nu ar trebui să fie de speriat pentru că în Germania nu le faci în două ore ca în România, ci în 20-30 de minute.
Ne-am ales de la început să vizităm grădina zoologică, Sea Life, primăria și să ne plimbăm puțin pe străzi să simțim pulsul orașului. Nu eram siguri că Alexandru va fi de acord cu planul nostru, dar după această experiență putem spune că este pregătit de plimbări foarte lungi. Într-o zi a mers pe jos 20 de kilometri, așa că și-a făcut botezul. Dacă citiți ce am mai scris pe-aici știți deja că noi l-am luat în vacanțe de când avea 11 luni, dar până acum un an, de cele mai multe ori, sfârșea prin a cere în cârcă și pentru taică-su nu mai era distractiv. Expedițiile cu peste 20 de kilograme de copil pe umeri nu sunt prea încântătoare!
Salzgitter, un oraș verde
Salzgitter, orașul în care locuiește Cătălina, se află la vreo 50 de kilometri de Hanovra. Nu este un punct turistic, dar dacă ajungeți vreodată aici nu trebuie să ratați plaja amenajată pe malul lacului din oraș și nici plimbările prin oraș.
Grădina Zoologică din Hanovra
Să revenim la Hanovra. Am fost la zoo, care avea un program special, de iarnă. Germani, germani, dar nu au reușit să facă într-un fel să le asigure căldură girafelor sau altor vietăți din țările calde când afară sunt 2-3 grade. Așa că multe animale nu erau prezente. Cu toate astea, ne-a plăcut foarte mult modul cum este organizată grădina. Fiecare zonă avea amenajat spațiul înconjurător la fel ca în țara de origine. De exemplu, la elefanți era reconstruit un templu indian, cu o terasă din aceeași zonă, la urșii polari erau case din Alaska. Vara sunt deschise o mulțime de restaurante și terase în grădina zoologică așa că poți petrece chiar și o zi acolo fără să se plictisești.
Pentru mai multe detalii poți să le vizitezi siteul: Grădina Zoologică din Hanovra.
Este bine să urmărești tarifele și ofertele speciale. De exemplu, noi am fi scutit 60 de euro dacă mergeam în week-endul următor când intrarea era liberă.
Sea Life Hanovra
La Sea Life ne-am dus pentru copii. Și la zoo la fel. În mod cert, dacă eram singuri nu am fi ales să le trecem pragul. În funcție de cât de fascinați sunteți de animale decideți dacă merită sau nu timpul și banii.
Sea Life este un acvariu uriaș, iar punctul principal de atracție pentru copii au fost pisicile de mare. Au cerut chiar să luăm una acasă să o creștem în cadă. Încă nu sunt convinși că nu se poate. De asemenea, au petrecut ceva timp într-un laborator cu microscoape unde puteau vedea în detaliu scoici și alte elemente marine puse la dispoziție de Sea Life.
Primăria din Hanovra
Oricine trece prin Hanovra trebuie să treacă pe la clădirea primăriei. Aflată în fața unui parc imens care are în mijloc un lac, este de fapt un monument istoric. Oricine poate intra acolo, să se plimbe pe holuri, peste tot. Nu s-a uitat nimeni urât la noi, nu era niciun paznic care să ne legitimeze, să ne întrebe unde ne ducem. Ar fi trebuit să urcăm și în turn, ca să vedem panorama întregului oraș, dar din cauza vântului era închis.
Autostadt, fabrica Volkswagen din Wolfsburg
Nu aș fi crezut că din tot ce am văzut voi fi impesionată de o fabrică de mașini, mai ales că mai fusesem de două ori la AutoWorld la Bruxelles. Nu automobilele expuse m-au dat pe spate, ci modul în care au ales să facă turism și implicit și bani din altceva decât din vânzarea de mașini. M-am simțit ca o fată de la țară care vine la oraș și face ”wow!” de fiecare dată când trece pe lângă o clădire. Dar nu cred că este om care să ajungă acolo și să nu fie impresionat.
Încă de la intrarea în recepția imensă îți dai seama că ai intrat în altă lume. Totul este atât de simplu, dar atât de eficient și frumos. Sub pardoseală sunt amplasate niște globuri pământești colorate și luminate. Fiecare spune o poveste în cifre: câte mașini sunt construite în lume anual, câte persoane imigrează, câte deșeuri se produc etc. Efectul vizual este impresionant, dar nu s-au oprit la asta, ci au dat și o temă de gândire oricui are răbdare să citească.
Fiecare brand produs la VW are alocat un pavilion unde sunt expuse mașinile. Cel mai mare este cel în care este prezentată o scurtă istorie a automobilului. Nu este la fel de cuprinzător ca cel de la AutoWorld, dar cred că nici nu și-au propus asta. Este, în schimb, mult mai bine organizat, cu un design mai atrăgător.
Noi am vrut cel mai mult să mergem la pavilionul Skoda, dar din păcate, era singurul închis. Am fost în schimb la Audi, Porsche, Seat, Lamborghini. Surpriza a venit de la Bugatti Veyron. Stătea singur-singurel, într-o casă numai pentru el, decorată pe măsura valorii sale, păzit bine. Evident, nu am avut voie să îl atingem, doar să facem câte poze doream. Măcar atât! În rest, am putut să ne urcăm în toate mașinile, să ne prefacem pentru câteva minute că suntem bogați și să visăm.
Fiecare pavilion organizează la anumite ore spectacole de lumini. Noi l-am ratat pe cel de la Lamborghini, dar am ajuns la fix când începea cel de la Seat. Până și copiii au stat liniștiți și au privit show-ul pus în scenă.
În complexul Autostadt există și un hotel Ritz Carlton, o mulțime de terase și restaurante. Vara te poți plimba cu barca pe râu și, dacă faci rezervare din timp, te duc cu trenulețul prin fabrică. Dacă m-aș mai întoarce aici aș sta o zi întreagă și cred că nu m-aș plictisi.
Outletul din Wolfsburg
Peste drum de Autostadt este un outlet care este un loc pe care nu trebuie să îl ratezi dacă ești pasionat de shopping. Noi nu am avut foarte mult timp de stat pe-acolo, dar dacă aș fi avut…cred că în următoarele luni am fi privit la cardurile goale îmbrăcați cu haine frumoase. Outletul are prețuri așa cum ar trebui să aibă un astfel de loc, nu cum am văzut eu la Fashion House la noi, unde reducerile sunt de 50 de lei la un produs care costă 6-700 de lei.
Ce am văzut în Braunschweig
În Braunschweig am ajuns mai de voie, de nevoie. Avea Cătălina treabă și am însoțit-o și nu ne pare rău. Este un oraș tipic german, cu farmecul lui. Aici doar ne-am plimbat, am intrat în câteva magazine și am mâncat. Cu siguranță erau și locuri de văzut, dar frigul, vântul și ora târzie ne-au împiedicat să descoperim mai mult. Ce m-a impresionat aici era că parcarea de la mall era plină de biciclete. În loc să se îngrămădească ei cu mașinile prin parcări, aleg să meargă pe două roți. Ce oameni!
Castelul Wernigerode
Sunt atât de multe castele în Germania că era păcat să nu vedem și noi măcar unul. Am ajuns într-una din zile la Wernigerode. A fost tot vânt și tot frig, dar nu ne-am lăsat. Prima lui atestare documentară datează din 1121, iar cu timpul a tot fost îmbunătățit până a ajuns așa cum este astăzi. Castelul este foarte bine păstrat, cu o mulțime de elemente din epoca sa de glorie, iar priveliștea este încântătoare.
În imediata sa apropiere este un wild park, un fel de zoo în aer liber, sponsorizat de Volkswagen. Din castel se aud renii atât de tare încât pe alocuri este înspăimântător. Noi am tot glumit că este fantoma care țipă la noi să plecăm. Cât a fost lumină a fost amuzant, dar la plecare ne-a cam trecut un fior, deși știam de unde vin urletele.
În wild park intrarea este liberă și se pot vedea tot felul de animale din zonă în mediul lor natural. Este o lecție de biologie pe viu din care copiii pot învăța mult mai mult decât din orice manual.
Concluzii
Alexandru a zis la un moment dat că își dorește să trăiască și el într-o țară atât de curată. Asta ne-a uimit pe toți. Peste tot era foarte curat, chiar și în zonele unde locuiau mulți emigranți. Spre diferență de Paris, unde în astfel de cartiere este mizerie, aici era lună.
Să trăiești în Germania este ieftin. Evident, dacă raportezi la salariul din România nu prea e, dar cum prețurile la majoritatea produselor sunt ca la noi și veniturile mult mai mari, concluzia e simplă. Noi avem o pasiune: să intrăm prin supermarketuri să vedem ce au diferit față de noi și am rămas surprinși că în afară de cafea și de țigări, restul produselor aveau prețurile ca la noi sau chiar mai mici. Nici mesele la restaurant nu ne-au ruinat. De exemplu, o masă cu 3 pizza medii și 2 sucuri a fost 21 de euro.
Oamenii știu regulile și le respectă. Unii de frică, alții că le-au intrat în sânge. De la faptul că duc gunoiul când trebuie și unde trebuie, la regulile de circulație totul e monitorizat. Ne spunea Cătălina că a oprit la un moment dat pe autostradă pentru că țipa de foame bebelușul și în 3 minute a venit un echipaj de poliție să o întrebe ce face acolo. După ce le-a explicat, au stat lângă mașina ei, au așteptat să îl hrănească și apoi au plecat.
Deși sunt reci, germanii sunt umani și încearcă să înțeleagă situațiile. Prin niște circumstanțe am fost să luăm pentru Cătălina niște acte de la medicul ei de familie. Am dat ce-am dat din mâini în germană, dar nu am reușit să ne înțelegem prea bine. Au chemat pe cineva care vorbește engleză și fără să își dea ochii peste cap a acceptat să îi explice la telefon ce are de făcut soțului Cătălinei care era acasă operat. Apoi ne-a mai spus și nouă aceeași poveste ca să se asigure că am înțeles.
Mai vrem să mergem în Germania. Nu are peisajele Greciei și nici vibrația țărilor latine, dar are ceva de care avem nevoie din când în când: liniște și organizare.
Dacă vrei să vezi pe unde am mai umblat ca să te inspiri și tu poți să mai citești și:
Tu ce părere ai?