Constituția României. Articolul 32. Punctul 4. Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii.
Legea educației naționale. Articolul 1. Punctul 4. Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.
Aceasta este legea, numai că practica ne arată că lucrurile nu stau tocmai așa. Nimic, dar nimic din ceea ce înseamnă învățământ de stat în România nu este gratuit. Cât costă totuși să-ți duci un copil la școală? Au calculat unii cam cât sunt rechizitele, alții hainele, dar nu prea au pus cap la cap toate datele ca să dea o sumă cât de cât aproape de adevăr.
Pregătirile de școală încep cu haine. Și cum se face că fix când se apropie septembrie tot ce înseamnă bluză, tricou cămasă albe se ieftinesc, prețul lor după reducere fiind mult mai mare decât cel din iulie, de exemplu. Nouă ne trebuie 2 tricouri albe pentru sport (că, de, exercițiile nu ies cum trebuie în tricou galben sau roz) care sunt cam 20 de lei (am găsit la Decathlon unele ok la un preț rezonabil). Dacă nu faci cercetări găsești cu cu 50 ron un tricou. Apoi, în clasă trebuie tot o bluză/ cămasă albe. În medie sunt cam 25 ron bucata și e nevoie de minimum 3. Uniforma e cam 100 ron. Trening pentru sport 100 de lei, dacă nu te întinzi la chestii fancy. Pantofi 50-100 de lei. Eu urmăresc reducerile de la Miniprix și găsesc acolo încălțăminte de piele ok. Pantofi de sport 50-100 de lei. Tot la Miniprix, Declathlon sau alte magazine unde sunt reduceri caut de obicei.
Ținuta ajunge la 395 ron, fără să cumpărați nimic deosebit.
Niciun școlar nu se poate prezenta la școală fără ghiozdan. Din experiență, am constatat că cele ieftine ori se rup, ori sunt neîncăpătoare. Așa că, tot scoateți din buzunar 100 de lei.
Aveți și ghiozdanul și așteptați primul clopoțel. După el urmează ședința cu părinții, pe care eu o numesc ședința cu bugetul familiei. Aici e jalea mare. Școala nu are nimic. Nu are hârtie igienică, șervețele, săpun, nimic. Ghiciți cine le cumpără? Noi. Școala nu are imprimantă, monitor pentru diverse prezentări. Cine le cumpărără tot noi. Școala nu are coli de hârtie, materiale didactice, nimic. Hai că deja v-ați prins. Tot noi le cumpărăm. Puneți așa rotund vreo 150 de lei, poate ajung banii și pentru consumabile până la sfârșitul anului. Dacă nu, mai completăm, că doar n-om lăsa copiii să se șteargă la fund cu foi din caietul de dictare.
Manualele, dacă vin sunt rupte și vai de ele. Dacă le lăsați așa, treceți zero în tabel, dacă nu mai puneți 50 de lei minimum. Noi la clasa a 2-a nu am cumpărat decât comunicare și matematică, restul am cumpărat un singur exemplar pe clasă și ne face doamna fișe. Trecem de manuale și vin auxiliarele, fără ele, nu se poate face ora, deci e musai să le avem. Cam 30 de lei. Mai trebuie culegeri și ele cam tot 30 de lei. În clasele mai mari probabil că se adaugă atlase, mai multe culegeri, cărți pentru lectură și alte chestii a căror preț sare de 200 de lei.
Acum să dăm o raită prin supermarket. Caiete, coperți, hârtie glasată, hârtie creponată, stilouri, creioane obișnuite, tempera, carioci, creioane colorate, bloc de desen, riglă, gumă de șters, ascuțitoare. Multe dintre ele noi le aveam din anii trecuți și tot am lăsat vreo 150 de lei la casa de marcat. Când le-am cumpărat pe toate am lăsat 300. Și nu suntem decât clasa a 2-a, repet. Nu avem nevoie de prea multe. Evident, pe parcursul anului trebuie să mai luați, că se termină, strică, pierd. Probabil că 300 de lei tot se mai duc.
Adunând necesarul obligatoriu pentru clasă ajunge la 630.
Ei, și-acum e acum. Copilul iese de la școală la 12. Ce Dumnezeu facem cu el? Singur în casă până la 6-7 când vin părinții de la serviciu este exclus să stea. Dacă există bunici, cum avem noi, calculele sunt simple. Dacă nu, se mai adaugă 800 de lei lunar pe bonă sau after-school. Asta dacă aveți noroc.
Mai avem și programul ”Școala Altfel” care costă cel puțin 50 de lei. Ministerul l-a băgat în orar, dar a uitat să le asigure copiilor intrare gratuită măcar la instituțiile de stat, gen muzee, teatre. Nu! Sunt copii care stau acasă pentru că părinților lor este este peste puteți să le dea bani pentru astfel de activități.
În prima lună școală părintele trebuie să aibă pregătiți vreo 1500 de lei, dacă vrea să-și trimită copilul la școală. Școală care este obligatorie și este perfect că este așa. Mai grav este că sunt educatoare/ învățătoare (nu e cazul nostru!) care vin cu pretenții absurde pe lista de rechizite: nu accept decât creioane de la firma x, plastilină de la y…Când ajungi în magazin vezi că sunt cele mai scumpe. Și ce să faci? Le iei, că doar nu vrei să îți pui fițoasa în cap.
Și-apoi vine legea și zice că ea nu face discriminare și că accesul e gratuit la învățământ. Da, e gratis să intri pe poarta școlii, dar odată ce-ai ajuns acolo trebuie să arunci cu bani. Dau cu drag bani pentru educația copilului. Dar vă rog eu, lăsați-o mai moale cu sintagmele astea mincinoase când nici măcar manualele nu sunteți capabili să le dați copiilor sau un amărât de săpun lichid sau un capac de WC-ul să nu mai se ducă săracii la budă ca în toaletele de pe marginea drumului.
Articol publicat și pe site-ul Totuldespremame.ro
Donkeypapuas
septembrie 22, 2016O bună parte sunt prezumţii GREŞITE! de ce? Pentru că şi acolo unde învăţământul NU este gratuit, tot ar fi trebuit să daţi bani, în afara taxei de şcolarizare, pentru lucruri precum haine, rechizite…
Unde cred eu că ar trebui făcut într-adevăr ceva, dar nu sunt părinte, deci nu pot acţiona.
În primul rând, INSTITUŢIONALIZAREA Comitetelor de părinţi paralel cu dizolvarea acelor pepiniere de activişti politici spălaşi pe creier denumite Consilii Naţionale (sic!) ale Elevilor. Pentru că e ILEGAL ca statul (prin această formă subtilă) să încalce dreptul de tutore al părinţilor asupra propriilor copii.
În al doilea rând, INTERZICEREA utilizării acelor gheşefturi ordinare denumite pompos „Caiete de exerciţii”, o afacere mizeră a diverselor edituri. Îmi pare rău (aiurea) de edituri, dar temele să se facă pe baza manualelor şi lucrate pe caietele alea simple.
În al treilea rând, ELIMINAREA unei practici instituite de comunişti prin care elevii sunt scoşi din clase pentru a face de gardă cu clopoţelul în mână. De asemeni, orele să fie chiar de 50 de minute, cu pauze de 10 minute şi cu existenţa recreaţiei mari. Că n-au fost nebuni specialiştii care au programat aceste intervale.
Şi legat de părinţi (de unde, mai apoi, se transmite la personalul educaţional) – fiţele ar cam trebui să dispară. Aşa că, la revedere petreceri de sfârşit de semestru la Sinaia, la revedere achiziţionarea de rechizite pe placul învăţătoarei…
În al cincilea rând, presiuni asupra Ministerului pentru ca notarea din cadrul Gimnaziului SĂ NU MAI FIE LUATĂ ÎN CONSIDERARE la stabilirea liceului. De ce asta? E preferabil un profesor sever, care te umple cu 4, 5 şi 6 şi în urma căruia, la final, realizezi că dudui de carte, unuia care te ţine doar în 10, pentru că aşa vrea cutare sau cutare, ca să nu se strice media generală şi ca să poată ajunge odrasla de nume mare la instituţia dorită de părinţi. Deşi e o loază.