Acum 7 ani, pe 9 aprilie, la ora 4.40 dimineața, a plâns pentru prima data. De atunci, am încercat să o facem, dacă nu să râdă, măcar să zâmbească în fiecare zi.
Acum 7 ani…Dar când au trecut 7 ani? Parcă mai ieri ajungeam cu ea acasă și ne întrebam ce facem cu ea că nu avem instrucțiuni de folosire. Parcă mai ieri făcea primii pași speriată de iarbă în parcul Moghioroș. Parcă mai ieri am dus-o în dimineața aia de septembrie la creșă și am plecat cu inima în bucăți spre serviciu. Parcă mai ieri am dus-o la grădiniță într-o altă dimineață de septembrie și m-am întrebat o zi întreagă cum are să se acomodeze. Parcă mai ieri am privit-o mândră la prima demonstrație de karate. Parcă mai ieri îmi arata plină de ea cum a învățat să se dea singură în leagăn. Parcă mai ieri am dus-o în prima zi de școală, noi mai emoționați decât ea.
Au trecut 7 ani și ai crescut fetița mea. Te privesc cu mândrie. Mândrie pentru tot ceea ce ești, pentru tot ceea ce te-am îndrumat să devii. Te privesc cu drag că ai rămas încă un copil inocent, dar cu picioarele atât de înfipte în pământ. Pe privesc cu dragoste pentru că ești a mea și-i mulțumesc Celui de Sus că ni te-a trimis nouă.
Și să știi, că uneori mi-e dor de tine bebeluș. Mi-e dor să te ronțăi, să te miros, mi-e dor să fii rotofeie, cu mânuțe grăsuțe și obrăjiori bucălați. Și cu toate astea, îmi place atât de mult că ai crescut și cum ai crescut, că ești independentă, că poți lua decizii corecte ca un om mare.
La mulți ani, prințesa noastrăǃ
Tu ce părere ai?