Acum 6 zile am pus pe Facebook o postare în care mă plângeam de modul în care arată parcul în care merg de obicei cu copiii. Nu numai că e mizerabil, dar a devenit și periculos. Muncitorii care reamenajează săpaseră și niște gropi, niște suporți de fixare a băncilor sunt neacoperiți și alte câteva capcane. I-am etichetat și pe domnul primar Rareș Mănescu și pe doamna Primărie a Sectorului 6 în ideea că poate-poate se întâmplă ceva.
A doua zi îmi răspunde cel autointitulat ”prim-ministrul sectorului 6 ” și mă roagă să îi spun unde e parcul și să-i dau și numărul de telefon. Bineînțeles că i-am scris imediat unde e parcul, fără să îi ofer și numărul de telefon.
Mă așteptam ca a doua zi când merg în parc să îl găsesc ca-n reclame: strălucind de curățenie și toate problemele remediate. Greșitǃ Nu s-a întâmplat nimic. Dar astăzi mi-a scris iarăși domnul primar:
” Stimata doamna, parcul la care faceti referire este inclus in proiectul de reamenajare a doua zone din Sectorul 6, una in cartierul Drumul Taberei, cealalta in Militari.
Proiectul de reabilitare, ce cuprinde perimetrul între Bulevardul Drumul Taberei, Str. Râul Doamnei, Prelungirea Ghencea, Str. Brașov este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” – Domeniul de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană” – Sub-domeniul: Centre urbane. Obiectivul nostru este transformarea spaţiilor verzi (aflate în momentul de faţă în stare de degradare şi deficitare din punct de vedere funcţional) în spaţii care să poată îndeplini cerințele dumneavoastră. Vom reabilita funcțiunile existente şi vom adăuga noi funcţiuni : 1. înfiinţarea de spaţii de recreere dotate cu mobilier urban modern; 2. protejarea spaţiilor verzi, fie cu gard metalic, fie cu gard viu; 3. refacerea aliniamentelor plantate; 4. realizarea de scuaruri plantate în cadrul parcărilor propuse; 5. modernizarea suprafeţelor libere apărute, prin dezafectarea garajelor sau a altor construcţii cu caracter provizoriu, scopul fiind realizarea de parcări destinate locuitorilor și construirea unor noi spaţii verzi. Am demarat aceste lucrări deoarece membrii comunității ne-au cerut, în repetate rânduri, să îmbunătățim aspectul cartierului nostru și să oprim fenomenul de degradare al spațiilor verzi. Așadar, investiția vizează creşterea calităţii peisajului, înlăturarea aspectului neîngrijit şi neunitar al aleilor ce deservesc spaţiile urbane și îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu.
Am luat legatura cu dirigintele de santier pentru ca lucrarile sa fie delimitate corespunzator. Cele bune, RM”
M-am liniștit acum, sincer vă spun, când aflu că parcul meu este inclus într-un proiect de reamenajare. La fel sunt și metroul și parcul Drumul Taberei, deci facem parte dintr-un plan măreț. Mă mai bucur că domnul primar este atent la nevoile membrilor comunității și că vrea să îmbunătățească aspectul cartierului nostru. Îmi place că vrea să fie popular, folosind pronumele ”nostru”, dar mai întâi trebuie să treacă proba noroaielor, a traficului, a aurolacilor, a câinilor, a șantierelor ca să se identifice cu noi.
A uitat domnul primar să ne spună când vor fi gata toate aceste minuni. Totuși, îi admir consecvența. Și la alegeri ne-a promis niște chestii care nu s-au întâmplat și am trecut de jumătatea mandatului. Spital nu știu când mai face, traficul e tot mai varză, câinii încă bântuie pe străzi, iar siguranța copiilor e o glumă proastă. Se fac însă magazine, multe magazine.
Țin să-i precizez domnului primar că domnul diriginte de șantier nu a făcut mai nimic. A astupat gropile și-atât. A, să nu fiu chiar rea. A mai pus doi copăcei. În schimb, au dispărut două dintre băncile montate în locul amenajat pentru câini.
Și îl mai rog pe domnul primar să ne spună și nouă cu cine trebuie să vorbim ca să se măture în parc. Le-am întrebat pe două doamne de la rebu (sau ce firmă se ocupă de curățenie) care se învârteau pe-acolo și ne-au spus că nu e treaba lor.
Așa cum ne îndemna pe afișul de la alegerile precedente, îl asigur pe domnul primar (deși sunt convinsă că îl doare la bască) că nu voi ezita să îmi folosesc singurul vot disponibil.
Dumitru Mihu
octombrie 21, 2014si eu am sesizat in mai multe randuri si am fost asigurat ca cererea mea va fi inregistrata si voi primi un raspuns in termenul legal. Nu am primit nimic si nici nu am observat vreo schimbare.
Dumitru Mihu
octombrie 21, 2014si eu am sesizat in mai multe randuri si am fost asigurat ca cererea mea va fi inregistrata si voi primi un raspuns in termenul legal. Nu am primit nimic si nici nu am observat vreo schimbare.
Cristina Calin
octombrie 21, 2014Nici nu cred ca veti primi vreun raspuns curand sau daca se va intampla, va fi la fel de plin de bla-bla-uri. Oricum, cu cat suntem mai multi, cu atat mai bine. Nu vor putea sa ne ignore la nesfarsit.
Cristina Calin
octombrie 21, 2014Nici nu cred ca veti primi vreun raspuns curand sau daca se va intampla, va fi la fel de plin de bla-bla-uri. Oricum, cu cat suntem mai multi, cu atat mai bine. Nu vor putea sa ne ignore la nesfarsit.
Dragan Sanda
octombrie 21, 2014Sinteti sigura ca primarul v-a raspuns si nu unul din functionari?Ei ni se adreseaza doar din 4 in 4 ani.
Cristina Calin
octombrie 21, 2014Sunt convinsa ca a raspuns un functionar, dar atata timp cat el semneaza, nu mai conteaza.
Dragan Sanda
octombrie 21, 2014Sinteti sigura ca primarul v-a raspuns si nu unul din functionari?Ei ni se adreseaza doar din 4 in 4 ani.
Cristina Calin
octombrie 21, 2014Sunt convinsa ca a raspuns un functionar, dar atata timp cat el semneaza, nu mai conteaza.