Iarăși a fost un strop de viscol în București, iar se închid școlile și grădinițele. Nu orișicum, ci două zile, cu posibilitatea de prelungire. Explicația primăriței e că vor fi -20 grade și or să se îmbolnăvească pe capete. Așa or să se ducă frumos la locuri de joacă, prin mall-uri, prin magazine cu părinții și să vedeți ce sănătoși or să fie!
Nu pot să pricep și pace! Nu e prima dată când de la 2-3 fulgi de zăpadă se închid școlile și grădinițele. Mi-aduc aminte când eram eu la școală că mergeam oricum. Și n-am mai murit, nu m-am îmbolnăvit, nu am pățit nimic. Dar, vor spune cârcotașii, de ce trebuie să sufere și ai noștri cum am suferit noi? Suferință pe naiba! Ne-am făcut într-un an un derdeluș în curtea școlii și ne-am dat pe el până n-am mai putut să mergem. Și era frig, și era multă zăpadă!
De ce trebuie să îi cocoloșim atât de mult pe copii? După ce că sunt părinți care nu își lasă odoarele să facă literalmente nimic singuri nici la 11-12 ani, le mai inducem și ideea că dacă afară e frig(uț) trebuie să renunțăm la orice responsabilitate și să stăm în casă, să nu pățim Doamne ferește ceva!
Afară pot fi minus 50 de grade, dar copiii vor sta în clase, deci nu cred că îi afectează prea tare. Pot crede că autoritățile vor să reducă din costurile cu încălzirea unităților de învățământ. Era mai cinstit! Pot crede că va mai scădea traficul dacă vor sta copiii acasă. Era un argument mult mai bun.
Și-apoi, că e clar că nu din cauză că se îmbolnăvesc copiii s-a luat decizia de a se închide școlile și grădinițele, părinții ce-ar trebui să facă? Cam câte zile de concediu are un om ca să poată să facă față la toate vacanțele (programate sau nu) și bolile copiilor? Noi avem cu cine să-i lăsăm acum, dar au fost ani când părinții mei nu erau la pensie și una-două sunam la job și rugam să fiu lăsată să lucrez de-acasă că nu am cu cine să las copilul. Când nu puteam eu, își lua domnul concediu. Și-uite așa, ajungeam prin septembrie, când întrebam la HR, să ni se spună: ”Gata, pe anul ăsta ați terminat toate zilele de concediu.” Amândoi! Acum sunt încă 2 zile libere după cele 3 de vacanță, urmează o altă vacanță de o săptămână peste 3 săptămâni, în aprilie alte 2 săptămâni de vacanță și apoi vine vara și o luăm de la capăt cu strategiile.
Dar să ne întoarcem la frig și la copii. În Scoția și în țările scandinave bebelușii sunt lăsați să doarmă afară până când temperatura scade sub -10 grade. Bebeluși! Copiii ies afară indiferent de cât de frig este. Noi ce avem cu ai noștri de-i cocoloșim așa? Nu cred în ruptul capului că un copil poate răci de la stat afară. Nu zic să stea o zi întreagă, dar adaptat vârstei, nu cred că i se întâmplă nimic. Cred că răcesc pentru că au un sistem imunitar slăbit din cauză că nu văd lumina soarelui, că mănâncă prostii, că beau prostii, că nu fac mișcare.
Și-apoi, doamna primar, uitați că nu vă votează copiii, care evident că se bucură de vacanța prelungită, ci părinții lor care trebuie să facă tot felul de artificii pentru a avea cu cine să-i lase.
Am scris toate astea cu o ură maximă față de iarnă. Dar, asta nu înseamnă că mă închid în casă până la primăvară.
[Total_Soft_Poll id=”2″]
Tu ce părere ai?