Suntem în parc, cu mulți copii, multe jucării, triciclete, biciclete și altele. Fiecare copil ia de pe unde apucă, se mai încaieră, plâng, se împacă, se ceartă cu alții pe aceleași mașinuțe. Jucăriile cu care venim fiecare de-acasă nu sunt bune. Știți povestea, e aproape banală.

Dar reacția unor părinți este uneori absurdă.

Ca în cazul de mai jos.

Alexandru fuge spre un băiețel, de aproximativ 2 ani, cu bicicleta să se joace și el cu ea. Băiețelul vrea să-l împingă. Mama lui este lângă el. Îi trage una peste mână.

–          Nu e voie să bați copiii! De câte ori ți-am spus? Lasă-l și pe el să se joace, că e a lui.

Îi explic că nu e bicicleta noastră și că e ok din punctul meu de vedere să nu vrea să o dea. Alexandru deja cedase, că el e învățat și de acasă și de la creșă să împartă jucăriile. Mămica a continuat totuși să-și amenințe copilul.

–          Dacă mai faci așa vreodată, să știi că te bat, ai înțeles?

Copilul se uita la ea și nu spunea nimic. Nici nu a clipit.

Eu am înțeles de unde știe să dea cu palma.

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.