Știți deja, dacă ați mai trecut pe-aici, că Moș Crăciun i-a adus Amaliei o pisică. Cookie e numele ei, dar i se mai spune și Cukiloasa, Cukișor, Cukilitica, Imblănita, Iepure păros. V-ați prins deja că ne e tare dragă și s-a băgat în sufletele noastre la fel cum se lipesc firele ei de păr de hainele noastre negre.

Viața cu o pisică în casă e altfel decât viața fără o pisică în casă. Nici nu știu dacă e mai bună sau mai rea, dar măcar știu că e mai caraghioasă. De exemplu, aseară când aparent ne plictiseam toți 5 prin casă, Amalia i-a aruncat un pachet de șervețele spre care a sărit ca un cascador iscusit, ca mai apoi să-l pândească și să-l vâneze o perioadă lungă de timp. Mai haioase sunt post-it-urile care i se lipesc de lăbuță și care o enervează la culme, iar pe noi ne distrează maxim. Ar putea să se joace cu jucăriile ei, cumpărate de la magazinul de pisici, dar de ce ar face așa ceva?

Pisica noastră are, momentan, darul de a ne lăsa să dormim. Excepție face Amalia, pe care se urcă uneori noaptea și-o linge sau se joacă cu părul ei. Dar să zicem că ea fiind proprietara de drept a mâței, trebuie să suporte dragostea ce i-o poartă. Nu aleargă noaptea prin casă, nu miaună. În orice caz, chiar dacă o face noi nu o auzim. Mai spre dimineață, se întâmplă să meargă la litieră și să zgârme în nisipul ăla cu atâta aplomb că îmi vine să îi lipesc post-it-uri de toate lăbuțele. Dar strig doar ”Cooookiiieee!” și se potolește.

De fapt, litiera este cea mai mare problemă a mea. Nu obiectul în sine, ci bobițele de nisip care sar din ea prin toată casa și care, uneori, i se lipesc și ei de lăbuțe și le duce prin locuri pe unde nici nu mintea nu gândești. Am schimbat și litiera cu una mai înaltă și rezultatul nu a fost cel sperat. Nu vreau să îi iau una acoperită pentru că nu ar avea loc în spațiul disponibil pentru ea, așa că, am impresia, că o să rămân să merg aplecată prin casă în căutarea de ”cristale”.

În rest Cookie este o pisică ca oricare alta. Îi place să stea pe mine fix când mă așez pe canapea să mă joc și eu 5 minute pe telefon și-mi mai și împinge mâna ca să o mângăi. Uneori se pune în mijlocul patului când mă duc să dorm și nu se mișcă de-acolo nici dacă dai cu tunul.

Ziua stă în cutiuța ei de pe dulapul de pe balcon sau pe pervaz la sufragerie și salivează la păsările care zboară prin fața geamului. Dacă intră în casă vreo insectă se activează instinctul de vânător și se pune pe treabă. Sare, țopăie, se enervează și face ca toate visele chiar și după ce noi prindem vietatea și-o omorâm aruncăm pe geam afară în libertate.

Mai are o pasiune pentru lumini și umbre. Laserul este viața ei, dar nici reflexia oglinzii pe perete n-o lasă rece. Ba chiar într-o diminață, când eram în baie, și meditam uitându-mă într-o oglindă de mână la diverse pe fața mea m-am trezit la propriu cu pisica în cap. Încerca să prindă lumina de pe perete și scalpul meu i s-a părut cel mai la îndemână ca să-și ducă planul la îndeplinire.

Dar pisica nu înseamnă numai distracție, ci și responsabilități. Trebuie să avem grijă să avem mereu hrană și nisip pentru ea. Noi ne ocupăm de achiziție, copiii se ocupă să ajungă din pungi în bolurile lui Cookie.

Când plecăm de-acasă mai multe zile cineva trebuie să vină pe la ea nu doar să o hrănească, dar și să o distreze puțin. Sarcina îi revine cumnatei mele, care are și ea doi motani și care o iubește foarte mult și pe zăpăcita noastră. Fie vorba între noi, ea a fost Moș Crăciun.

Una peste alta, pisica asta mi-a devenit foarte dragă. Ea mă întâmpină dimineața când mă trezesc. Nici nu ies din dormitor că apare și ea, numai ea știe de unde, se împleticește printre picioarele mele și mergem în tandem la baie. Eu cu nevoile mele, ea se urcă pe chiuvetă și, dacă nu îi dau drumul la apă, mă atinge cu lăbuța pe umăr. Îi place să se bălăcească cu lăbuțele și să bea apă direct de la robinet. Apoi se învârte după mine prin casă și, dacă intru la bucătărie și închid ușa, mă așteaptă cuminte pe hol.

Dacă sunteți nehotărâți în privința adoptării unei pisici nu mai stați pe gânduri. Nu doar că nu e greu de întreținut, dar este o ființă care vă va iubi. În felul ei, dar vă va iubi. Și-o să o iubiți și voi ca pe propriul copil. Eu nu mi-am imaginat niciodată că o să fug ca disperata la bucătărie, speriată că am lăsat geamul deschis și poate sări Cookie. Numai gândul că ar putea să pățească ceva m-a făcut să mi se taie picioarele de teamă. Exact ca pentru un copil.

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.