Cristina Calin
  • Acasa
  • Blog
    • Mama
    • Din viata
    • Suporter
    • Campanii
  • Joacă-te
  • Despre mine
  • Agenda familiei
  • Versuri

Nu vă fie frică! Luați-vă pisică!

De Cristina Călin • iulie 25, 2019 • Din viata

Știți deja, dacă ați mai trecut pe-aici, că Moș Crăciun i-a adus Amaliei o pisică. Cookie e numele ei, dar i se mai spune și Cukiloasa, Cukișor, Cukilitica, Imblănita, Iepure păros. V-ați prins deja că ne e tare dragă și s-a băgat în sufletele noastre la fel cum se lipesc firele ei de păr de hainele noastre negre.

Viața cu o pisică în casă e altfel decât viața fără o pisică în casă. Nici nu știu dacă e mai bună sau mai rea, dar măcar știu că e mai caraghioasă. De exemplu, aseară când aparent ne plictiseam toți 5 prin casă, Amalia i-a aruncat un pachet de șervețele spre care a sărit ca un cascador iscusit, ca mai apoi să-l pândească și să-l vâneze o perioadă lungă de timp. Mai haioase sunt post-it-urile care i se lipesc de lăbuță și care o enervează la culme, iar pe noi ne distrează maxim. Ar putea să se joace cu jucăriile ei, cumpărate de la magazinul de pisici, dar de ce ar face așa ceva?

Pisica noastră are, momentan, darul de a ne lăsa să dormim. Excepție face Amalia, pe care se urcă uneori noaptea și-o linge sau se joacă cu părul ei. Dar să zicem că ea fiind proprietara de drept a mâței, trebuie să suporte dragostea ce i-o poartă. Nu aleargă noaptea prin casă, nu miaună. În orice caz, chiar dacă o face noi nu o auzim. Mai spre dimineață, se întâmplă să meargă la litieră și să zgârme în nisipul ăla cu atâta aplomb că îmi vine să îi lipesc post-it-uri de toate lăbuțele. Dar strig doar ”Cooookiiieee!” și se potolește.

De fapt, litiera este cea mai mare problemă a mea. Nu obiectul în sine, ci bobițele de nisip care sar din ea prin toată casa și care, uneori, i se lipesc și ei de lăbuțe și le duce prin locuri pe unde nici nu mintea nu gândești. Am schimbat și litiera cu una mai înaltă și rezultatul nu a fost cel sperat. Nu vreau să îi iau una acoperită pentru că nu ar avea loc în spațiul disponibil pentru ea, așa că, am impresia, că o să rămân să merg aplecată prin casă în căutarea de ”cristale”.

În rest Cookie este o pisică ca oricare alta. Îi place să stea pe mine fix când mă așez pe canapea să mă joc și eu 5 minute pe telefon și-mi mai și împinge mâna ca să o mângăi. Uneori se pune în mijlocul patului când mă duc să dorm și nu se mișcă de-acolo nici dacă dai cu tunul.

Ziua stă în cutiuța ei de pe dulapul de pe balcon sau pe pervaz la sufragerie și salivează la păsările care zboară prin fața geamului. Dacă intră în casă vreo insectă se activează instinctul de vânător și se pune pe treabă. Sare, țopăie, se enervează și face ca toate visele chiar și după ce noi prindem vietatea și-o omorâm aruncăm pe geam afară în libertate.

Mai are o pasiune pentru lumini și umbre. Laserul este viața ei, dar nici reflexia oglinzii pe perete n-o lasă rece. Ba chiar într-o diminață, când eram în baie, și meditam uitându-mă într-o oglindă de mână la diverse pe fața mea m-am trezit la propriu cu pisica în cap. Încerca să prindă lumina de pe perete și scalpul meu i s-a părut cel mai la îndemână ca să-și ducă planul la îndeplinire.

Dar pisica nu înseamnă numai distracție, ci și responsabilități. Trebuie să avem grijă să avem mereu hrană și nisip pentru ea. Noi ne ocupăm de achiziție, copiii se ocupă să ajungă din pungi în bolurile lui Cookie.

Când plecăm de-acasă mai multe zile cineva trebuie să vină pe la ea nu doar să o hrănească, dar și să o distreze puțin. Sarcina îi revine cumnatei mele, care are și ea doi motani și care o iubește foarte mult și pe zăpăcita noastră. Fie vorba între noi, ea a fost Moș Crăciun.

Una peste alta, pisica asta mi-a devenit foarte dragă. Ea mă întâmpină dimineața când mă trezesc. Nici nu ies din dormitor că apare și ea, numai ea știe de unde, se împleticește printre picioarele mele și mergem în tandem la baie. Eu cu nevoile mele, ea se urcă pe chiuvetă și, dacă nu îi dau drumul la apă, mă atinge cu lăbuța pe umăr. Îi place să se bălăcească cu lăbuțele și să bea apă direct de la robinet. Apoi se învârte după mine prin casă și, dacă intru la bucătărie și închid ușa, mă așteaptă cuminte pe hol.

Dacă sunteți nehotărâți în privința adoptării unei pisici nu mai stați pe gânduri. Nu doar că nu e greu de întreținut, dar este o ființă care vă va iubi. În felul ei, dar vă va iubi. Și-o să o iubiți și voi ca pe propriul copil. Eu nu mi-am imaginat niciodată că o să fug ca disperata la bucătărie, speriată că am lăsat geamul deschis și poate sări Cookie. Numai gândul că ar putea să pățească ceva m-a făcut să mi se taie picioarele de teamă. Exact ca pentru un copil.

 

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.

pisică în casă
1
Excursia în Sahara. Măreția copleșitoare a deșertului
Sunt grasă și nu mai vreau să fiu

Despre mine

Cristina Călin

Citeste si despre...

  • pisică neagră

    Viața în 6. Cum am adus acasă o pisică neagră și urâtă

  • Școala în pandemie, dovada clară că peștele de la cap se-mpute

  • clinica nativia

    Ai grijă de tine! Mergi la un control ginecologic măcar o dată pe an!

  • Pandemia ne-a dus cu cortul la mare, la Krapets. Cum a fost experiența.

Un comentariu

  • Reply Viața în 6. Cum am adus acasă o pisică neagră și urâtă - Cristina Calin septembrie 8, 2020 at 11:24 pm

    […] Dar am început să ne facem griji despre ce se va întâmpla cu ea când noi vom pleca acasă. Am tot căutat soluții să îi lăsăm mâncare, un adăpost, apă. Dar nimic nu era lipsit de pericole, mai ales că noi nu știam când aveam să ne întoarcem. Se insinuase în mintea noastră ideea de a o lua cu noi la București. Eu care nu voiam niciun fel de animal în casă. Eu care mă împotriveam oricărui patruped care să mișune pe la noi prin apartament. Eu…voiam să mai iau acasă încă o pisică. […]

Comenteaza Anuleaza

Bine ai venit!

Bine ai venit!
Sunt jurnalist. Sunt mamă a doi copii. Sunt suporter al echipei Dinamo București. Sunt cetățean al Capitalei. Sunt aiurită. Lupt cu îndârjire pentru lucrurile și ideile în care cred. Iubesc poezia. Îmi plac experiențele noi. Muncesc mult. Sunt Cristina Călin.
Cristina Călin

Mai scriu și aici

Totul despre mame

Unde ieși în oraș

Nu există evenimente în viitorul apropiat.

Vezi Calendar
Adaugă
  • Adaugă la Timely Calendar
  • Adaugă la Google
  • Adaugă la Outlook
  • Adaugă la Apple Calendar
  • Adaugă la alt calendar
  • Export to XML

Articole recente

  • Viața în 6. Cum am adus acasă o pisică neagră și urâtă
  • Școala în pandemie, dovada clară că peștele de la cap se-mpute
  • Ai grijă de tine! Mergi la un control ginecologic măcar o dată pe an!
  • Pandemia ne-a dus cu cortul la mare, la Krapets. Cum a fost experiența.
  • Vacanță în pandemie. Când te documentezi și ești precaut poate fi cum trebuie să fie

Ce le-a placut altora

  • Ce-am căutat la Ksamil în Albania? Și, mai ales, ce-am găsit!
  • Când e momentul pentru primul epilat?
  • Cât costă grădinița de stat?
  • O învățătoare urlă la copii și părinții n-au nimic împotrivă
  • Yams, un joc serios

Scriu despre

alimentatie concediu copii dinamo drumul taberei gradinita mama parc parenting parinti poezie rares manescu turism școală

Sunt și pe Facebook

Sunt și pe Facebook

Arhivă

Facebook Instagram RSS Pinterest Linkedin
© 2021 Zece lucruri
Acest site folosește cookies. Continuarea navigării pe CristinaCalin.ro se consideră acceptarea Dvs. cu privire la cookies și la politica de colectare și stocare a datelor cu caracter personal (GDPR), conform reglementărilor UE în vigoare. DANU
Revoke cookies