O mamă, prea puține ore

Ora 19.30. Cărțile de parenting, medicii pediatrii și mamele perfecte de pe internet spun că toți copiii trebuie să fi mâncat de seara. Eu intru pe ușă, de la serviciu. Doi copii sar pe mine să îmi povestească în același timp un milion de chestii, mă trag de mână să mă ducă în sufragerie să-mi arate teme sau turnulețe, după caz.

Ora 19.45. Toți cei enumerați mai sus (și poate și alții, să-mi fie cu iertare dacă am scăpat pe cineva) spun că toți copiii trebuie să se joace un pic cu părinții lor, dar nu prea mult să nu-i agite (pe copii, că părinții sunt anesteziați de oboseală la ora aia). Tatăl copiilor intră pe ușă. Se repetă scenariul anterior. Eu încerc să aflu ce-ar vrea fiecare la cină prezentând niște variante care nu necesită curățat, spălat, aprins aragazul.

Ora 20.00. Cercetătorii britanici (cum de i-am ratat la început?!) și toți cei asimilați lor spun că toți copiii trebuie să facă baie. După ce am întrebat de minimum 10 ori ”ce vreți să mâncați?” aflu răspunsul și întind merindele pe masa deja pusă de tatăl copiilor. Mâncăm și povestim ce-am făcut peste zi.

Ora 20.30. Am stabilit deja mai sus că lumea științifică este foarte aproape de a băga toții copiii în pat la culcare pentru o bună dezvoltare, psihică, fizică și emoțională a copiilor. Noi verificăm teme, punem întrebări din lecții, repetăm de 5-6-7-8-n ori ”pune tot ce-ți trebuie în ghiozdan” în timp ce ăla mic trage de aia mare să se mai joace un pic cu el. Mai pun niște rufe la spălat, adunăm jucării, spălăm vase.

Ora 21.00. Idem ora anterioară. La noi copilul numărul 1 este în baie, copilul numărul doi se învârte și el pe lângă cadă. Le reamintesc că sunt în baia unui apartament din Drumul Taberei nu la piscină. O fac mai întâi prietenește, până când ajung la un ton ce ar putea fi considerat isteric de un psiholog fără prea multă experiență. Între timp rezolvăm și alte treburi administrative de prin casă.

Ora 21.30. Mamele perfecte de pe internet m-ar crucifica, lumea științifică mă trece la ”așa nu”. Copilul numărul 2 intră în baie. Se repetă scena cu piscina. Între timp pregătesc hainele pentru a doua zi, mă demachiez și mai fac alte treburi organizatorice.

Ora 22.00. Caz irecuperabil. Ne apucăm de un puzzle, la televizor începe primul episod din Scooby Doo. Râdem, ne mai gâdilăm, mai plimbăm niște mașinuțe, mai vedem un filmuleț cu squishy sau slime pe youtube și explicăm a mia oară de ce nu este voie să se facă slime la noi în casă.

Ora 22.45. Știu, sunt pierdută pe vecie. Îi convingem în sfârșit să meargă în pat pe acordurile binecunoscutului refren ”Nu mi-e somn! Nu vreau să dorm”. Insensibilă cum sunt, nu bag de seamă și le citesc cea mai scurtă poveste pe care o găsesc. Știu și asta! Nu-i frumos, da’ i sănătos!

Ora 22.47. Sunt aproape să mă încadrez în norme. Liniștiți că ai noștri copii dorm, ne retragem la bucătărie. Eu am de scris, de răspuns la e-mailuri, mai avem și noi de vorbit lucruri de adulți. Se deschide ușa. ”Nouă nu ne e somn!”

Ora 22.48. Copiii sunt în pat. Nu, nu au vrut, dar șantajul funcționează întotdeuna. Cine se mai dă jos din pat, nu mai merge în week-end la…(a se înlocui cu parc, petrecerea lui X-ulescu, piscină, etc).Cercetătorii au murit de nervi.

Ora 22.50 Copiii chiar dorm. Cercetătorii au înviat.

Ora 1.15. Mă uit la ceas și-mi dau seama că iar mai am mai puțin de 5 ore de dormit. Ce ziceau cercetările alea? Că lipsa somnului duce la irascibilitate, lipsă de concentrare, că omoară neuronii? Mâine mă culc devreme. Mâine? E vineri! E zi de ore de dans, actorie, mai am de predat niște texte și trebuie să și gătesc. Poimâine în mod cert. Sau răspoimâine. La naiba cu cercetătorii! Mai bine ar face niște studii ca să facă ziua de 40 de ore ca să avem și noi, oamenii normali, timp să facem ce zic ei!