Pe vremea mea…

Pe vremea mea….

Doamne, cât am urât replica asta când eram copil! Mă scotea de pepeni de fiecare dată când o auzeam, mai cu seamă că filmul în care jucam eu era total diferit de cel în care fuseseră toți adulții din jurul meu.

Și, totuși, pentru că nu învățăm toate lecțiile trecutului mă mai trezesc și eu vorbind despre cum era pe vremea mea. Nu mă apuc des de comparații, dar din când în când îmi vin idei în cap. Uneori, câștigă copilăria mea.

Ce-aș vrea ca piticii mei să aibă ca pe vremea mea?

Libertatea pe vremea mea…

Aparent, ăștia mici de-acum par că au mai multă libertate decât aveam noi. Dar să fim serioși! Nu pot nici să respire că le suflă câte un adult în spate. Da, sunt mai multe pericole, dar, paradoxal, noi nu îi pregătim pentru niciunul. Îi ținem într-un glob de sticlă, fără să conștientizăm că peste câțiva ani (și timpul trece extrem de repede) vor pleca singuri de-acasă și nu vor fi capabili nici să iasă de pe stradă fără ajutor. Nu-i lăsăm să învețe din greșelile lor. Mi-aduc aminte cum ieșeam afară cu copiii de la bloc și hălăduiam pe străzi, ne cățăram peste tot, săream, noi ne băteam, noi ne împăcam. Și-aveam 6-7 ani când începeam să ieșim singuri afară. Acum și la 12-13 ani sunt copii cu părinți în parc. Tot timpul cu părinții de mână, de mă întreb dacă nu cumva o să ajungem să le reamintim și când să inspire/ expire.

Mâncarea

Nu aveam multe variante, dar sigur mâncarea era mult mai curată. Și nu erau atât de multe prostii, atâtea ambalaje colorate, atâtea sucuri, și mezeluri, și prăjiturele, și biscuiți, și… Eu am avut noroc. Bunicii din partea mamei erau la țară, așa că până m-am făcut mare, am mâncat numai mâncare curată. Nici nu pofteam la alte chestii, pentru că nu mă prea duceam prin magazine. Nu mă pasiona. Făceau ai mei cumpărăturile și alegeau chestii simple și sănătoase. De-aia am și fost foarte slabă o bună parte din viața mea, până când am descoperit eu modernitatea și …M-am întors la stilul vechi, dar e greu să faci față tentațiilor mai ales când ești un gurmand ca mine.

Școala

Eram clasa a-II-a în 1989, deci nu pot să-mi dau cu părerea prea mult despre școala comunistă. Totuși, am avut ocazia să răsfoiesc cărțile maica-mii de istorie și greografie din gimnaziu și mi-au plăcut mult. De la calitatea hârtiei, la modul cum era organizată informația, totul pare superior modului în care sunt acum manualele.  Eu am avut niște profesori, majoritatea în prag de pensionare care pe lângă lecții, ne-au învățat și respectul. N-am dat peste niciun nebun, toți păreau că se simt bine la catedră și vor să ne transmită și nouă asta. Azi, fără să exagerez, am impresia că respectul față de școală este spre zero. Nu numai al elevilor, dar și al părinților. Și nu cred că acum 20-25 de ani bugetul alocat învățământului era mai mare și nici profesorii nu erau mai bogați.

În rest, copiii ăștia au multe chestii cu care nu prea știu ce să facă și sunt plictisiți de cât de multe au. Pot călători, pot citi ce vor, pot vorbi cu cine/ce vor, au internet și gadgeturi de toate felurile ca să-l acceseze, au practic, totul. Și, nu știu ce să facă cu totul ăsta.

Pentru voi ce a fost mai frumos atunci?