Ce este o educatoare? Veți răspunde în mod (corect) că este o persoană care educă, adică, conform DEX-ului

EDUCÁ, edúc, vb. I. Tranz. A forma pe cineva prin educație; a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului sau, p. ext., a oamenilor, a societății etc. – Din fr. éduquer, lat. educare.

Buuun!

Dar ce ne facem când educatoarea, să zicem doamna E, le spune copiilor: ”dacă nu trageți apa la toaletă, vă bag cu capul în WC”. Bănuiesc că unii dintre cei mici au râs. O astfel de imagine li se poate părea hilară. Unii nici nu au băgat în seamă vorbele doamnei. Altora li s-a părut revoltător și degradant. Și au povestit acasă părinților.

În acel moment, nu am făcut practic nimic. Adică nu m-am dus să o trag de mânecă pe doamna E., pentru că nu este educatoarea de drept a copilului și m-am gândit că nu va mai veni la grupă. Am întrebat pe e-mail celălalte mămici dacă și copiii lor au povestit acasă și doar una dintre ele mi-a confirmat.

Dar a mai venit.

Și, ce-mi aud iar urechile? ”Doamna E ne-a spus niște cuvinte urâte”. A durat cred că mai bine de o lună până când copilul a reușit să îmi spună. Nu voia să repete cuvintele. Nu le auzise în casă și, cel mai probabil, i se păreau foarte urâte și de ne-repetat. Am lăsat-o până când a găsit ea curajul să le repete: nesimțiți și împuțiți. Trecuse prea mult timp de la eveniment și iar am tăcut.

În zilele următoare am văzut-o pe doamna E la grupa la care este de fapt titulară și am studiat-o un pic. Părinții erau prietenoși cu ea și ea cu ei. Pare atentă și grijulie, este și în vârsta, arată cumva ca o bunică.

De dimineață, la grupă, iar doamna E. Când am luat copilul de grădiniță, am întrebat ce au făcut. Ca și cum ar fi fost ceva obișnuit, mi se răspunde: ”Doamna E iar ne-a făcut împuțiți” Eu întreb de ce.  Răspunsul m-a făcut să nu mai vreau să trec cu vederea: ”Cum de ce? Pentru că suntem împuțiți!”

Adică, fii-mea este educată să creadă că este împuțită. Și nesimțită. Tot ceea ce eu construiesc atunci când suntem împreună, este năruit de o doamnă care nu știe să le spună copiilor altfel să se spele pe mâini, să tragă apa la toaletă, să mănânce frumos. Nu știe sau nu vrea sau nu mai are răbdare să le dea explicații sau se le spună povesti prin care să înțeleagă ei singuri că dacă nu se spală pe mâini se vor îmbolnăvi. Sau că dacă nu trag apa la toaletă va mirosi urât și vor apărea microbi.

Li se inoculează ideea că sunt nesimțiți și împuțiți și probabil, că unii dintre ei, vor reacționa în consecință. Vor fi chiar așa la un moment dat, dacă li se va spune asta în mod constant. Copilul meu știe că nu este așa și i-am explicat că doamna poate nu a dormit bine noaptea, poate are o problemă acasă și i-au scăpat niște vorbe urâte pe care nu ar trebui să le repete. Și că, deși nu mănâncă frumos (în traducerea doamnei E ”ca porcii”) sau nu trag apa sau eu știu ce mai fac, nimeni nu ar trebui să le vorbească așa. Și i-am mai spus că nici faptul că aruncă pe jos cu mâncarea  nu este frumos.

Cum să reacționez? Ce să îi spun doamnei E? Ce ton să abordez?

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.