Am devenit suporter de sufragerie. Eu care râdeam și îi certam pe toți cei care se auto-intitulau suporteri, dar nu mergeau la meci. Am devenit suporterul acela care merge doar la meciurile importante și nici atunci nu prea are tragere de inimă să meargă.
Știu că ar trebui să fim suporteri ”fie vreme bună/ fie vreme rea”, dar parcă atâtea vremuri rele ne-au cam uzat sufletele, rabdarea și nervii. M-am săturat de circ, de nepăsare, de indolență. Am impresia că nimănui nu-i pasă dacă sunt sau nu suporteri pe stadion.
Nu am mai fost de vreun an la stadion. Mi-e dor. Sincer. Mi-e dor de atmosfera de dinainte de meci, din timpul lui și de după. Dar mi-e dor și să văd o strategie cu cap și coadă. Să văd că se vrea să se facă ceva. Ne-am bucurat că echipa și fotbalul au scăpat de alde Becali, de Borcea, de Copos. Dar se pare că fără combinații și mânării, fotbalul românesc nu știe să funcționeze. Atâția ani de corupție și iluzii cum că am avea o valoarea sunt greu de șters din memorie, mentalitățile sunt greu de schimbat. Nu, nu vreau să fie la fel, dar fotbalul este o afacere. Și ca în orice afacere cei care o dețin vor câștiguri. Numai că ai noștri vor acum, imediat. Nu au răbdare cu antrenorii, nu vor să investească în nimic. Și dacă totuși o fac, după ce se îmbogățesc, distrug tot. Ca la CFR, ca la Galați, ca la Unirea Urziceni. Și ca la Dinamo. Negoiță încă nu s-a îmbogățit, dar pare că nici nu știe cum să se folosească de clubul pe care l-a cumpărat ca să o facă.
Nu cred că suporterii mai pot ajuta cumva echipa. Pentru că echipei nu îi pasă de suporteri. Pentru că suporterii nu mai au influență nici în fața conducerii, cum se întâmpla în trecut. Cred că ar juca la fel de prost și dacă suntem 50.000 pe stadion (știu, nu se va mai întâmpla niciodată), și dacă nu e nimeni. Galeria nu este ea însăși unită. Am văzut că încearcă tot felul de chestii, dar nu mă conving.
Așa că rămând suporter de sufragerie. Am fost ani de zile pe stadion, indiferent de vreme, de vremuri, de copii, cu gravidă, cu bebe mic acasă, am fugit de la serviciu, am dat ultimii bani din casă pe bilete, nu am dormit noaptea de nervi. Prea mult timp. E timpul să fac o pauză. Până când vor ieși ei din pauză și vor începe să arate ca o echipă de fotbal. Adică, cu fotbaliști, antrenor, stadion și conducători.
Tu ce părere ai?