Eu am fost o elevă mai nesimțitoare. Noroc cu limba română că are atâtea cuvinte că altfel ar fi trebuit să vă spun pe de-a dreptul că eram uneori de-o lene ieșită din comun. Brânză bună în burduf de câine, cum îi spunea profa de mate din generală tatei când îl chema pe la școală.
Învățam, nu zic că nu, dar doar la materiile care îmi plăceau. Pe vremea mea, când școala avea 3 trimestre, în clasa a VIII-a dădeam în fiecare dintre ele câte un test de evaluare ca să vedem cât de pregătiți suntem pentru admiterea la liceu. Dacă la română nu aveam nicio problemă, la matematică situația se prezenta rău. Practic, se anunța un dezastru.
În primul trimestru am luat nota 2. Exact, nu am rezolvat decât un exercițiu. În al doilea, am luat 4. Deja puteam spune că crescusem considerabil. La ultima evaluare nota mea a fost 6. Era evident un salt, dar ce să vedeți? Nimeni nu a apreciat asta. Nici măcar faptul că eu le spuneam că știu sigur că o să iau notă mare. Pentru că știam de ce sunt capabilă. Dar, alea erau vremurile.
Nu erau alte instrumente de verificare și toată lumea le lua pe acelea de bune. La examenul de admitere la liceu am luat peste 9, nu mai știu exact cât.
Acum, că tot am reluat școala odată cu copiii, caut tot felul de soluții să le fac viața ușoara. Cum vin și teza la matematică și cea la română, mi se pare important să se poată evalua dincolo de notele pe care le primesc la școală. Sunt și ele relevante, dar vin și în diverse conjuncturi și cred că e nevoie de mai mult. Până să ajungem la teste, caut să o ajut pe Amalia să treacă mai ușor peste stres. Deși noi am putea spune că ”Vai, dar sunt niște teze! Da-le-n-colo!”, pentru copii presiunea este foarte mare, mai ales că sunt primele.
Primele teze în clasa a a-V-a. Implicarea părinților
Știu că sunt ca o moară stricată, dar cel mai important este să vorbesc cu ea. O las să se descarce indiferent cât de mult ar vorbi. Și, Doamne, cât poate să trăncănească uneori! Dar are încredere în mine și îmi cere sfatul, așa că nu o pot dezamăgi. Nici nu îi spun că nu contează ce se întâmplă la teză, pentru că ar însemna să o mint. Nici nu îi spun că dacă nu ia 10 o să fie groaznic. Mesajul meu este să dea cât poate ea mai mult și o să fie bine.
Apoi, încerc să mă asigur că mănâncă bine. Nu e nimic exagerat în asta. Ea e mai vegetariană, așa că trebuie să insist cu proteinele. Le strecor la micul-dejun și am însărcinat-o și pe mama să se asigure că și la prânz are ceva carne în farfurie și o și mănâncă.
Odihna este un alt punct sensibil. Oricât aș încerca să mut ora de somn mai devreme nu îmi iese. 4 zile pe săptămână are antrenamente, 1 actorie și ajungem acasă după ora 8. Până mâncăm, până face baie, până ne mai învârtim prin casă se face 10. Deși știu că nu e tocmai corect, încercăm să recuperăm în week-end.
În perioada asta încerc să nu o mai stresez cu alte chestii de mamă. Știți și voi, detaliile alea mici ce țin de ordinea prin casă. Le las așa acum, că avem lucruri mai importante de făcut. Tot în această idee, nu excludem ieșirile în aer liber și mișcarea. Chiar dacă pare că pierde 2-3 ore, eu cred că va câștiga mai mult pe termen lung.
Cel mai important este că încerc să o ajut să învețe pentru teza la matematică și la română. Pe lângă explicații și suport tehnic, am găsit un instrument care o ajută să se evalueze corect ca să știm pe ce să mai insistăm. BRIO se cheamă platforma și este exact ce are nevoie un părinte de copil școlar. Găsiți acolo teste de română și matematică pentru clasele 1-12. Nu sunt la fel ca cele dintr-o culegere. Partea tare este că alegi din ce capitole vrei să dai test, iar la final primești un raport. Acesta îți spune clar la ce trebuie să mai lucreze copilul și la ce stă foarte bine.
Teza la matematică și la română. Teste standardizate pentru o evaluare corectă
Pe platforma BRIO în acest moment sunt teste educaționale și teste vocaționale. Testele educaționale sunt de limba română, de matematică, specifice pentru evaluarea națională și bacalaureat. Testele vocaționale sunt de personalitate, de inteligență, de stiluri de învățare, de inteligență emoțională (bazate pe abilități și pe personalitate) și de interese vocaționale. Practic, ai tot ce îți trebuie ca să îți ghidezi copilul.
Abonamentele sunt foarte accesibile. Pachetul start -25 de lei- îți permite să dai un test pe lună, testul de inteligență, cel de personalitate și cel de inteligență emoțională bazat pe abilități. Mai există varianta Plus – 35 de lei- pentru care ai în pachet 2 teste pe lună și toate testele în afară de cel de inteligență vocațională bazat pe abilități. Varianta nelimitat costă 49 de lei pe lună și ai acces nelimitat la toate tipurile de testare.
Pentru noi, acum, este potrivit cel cu două teste de română și 2 de matematică incluse. Vom repeta experiența și la teza la matematică și la română din semestrul doi. Pentru cei care sunt în clasa a VIII-a și a XII-a probabil că se pretează mai bine varianta cu teste nelimitate.
Teste standardizate pentru clasele I-XII
Cei de la BRIO spun că un elev poate să dea și 10 teste și întrebările nu se vor repeta. Brio este un sistem computerizat și se bazează numai la matematică pe o bancă de peste 20.000 de probleme care acoperă în totalitate programa școlară. Nu este util doar când vine teza la matematică și la română, ci este un instrument util tot timpul anului școlar.
Metoda Brio este dezvoltată de specialiști în psihometrie și profesori cu expertiză recunoscută, pe baza unor modele și proceduri statistice consacrate internațional și utilizate în prestigioasele teste GMAT, GRE și SAT. Testele se bazează pe un model psihometric numit Teoria Răspunsului la Item (Item Response Theory, IRT).
După ce a dat testele pot să spun că am făcut o alegere bună. Întrebările au grade diferite de dificultate, exact ca o testare clasică. Copilul are la dispoziție 2 ore să finalizeze testul, care se dă pe orice laptop sau computer. În plus, are posibilitatea să aleagă când să îl dea, în liniște, când este odihnit. Va ști la final cam cât știe pentru teza la matematică și la română.
Raportul final este destul de concludent. L-am primit pe e-mail în câteva minute. Am aflat că ar trebui să mai repete baza teoretică și să citească cu mai multă atenție enunțurile.
Dacă erau teste de-astea și pe vremea mea… Oricum, bine că sunt acum, că tare nevoie este de ele, într-o vreme în care nu prea mai știm la ce să ne raportăm.
Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.
Niciun comentariu