Peste câteva zile se face anul de când mi-am strâns totul de pe birou și mi-am mutat tot catrabalâcul în bucătăria casei mele care a căpătat mai multe funcții decât ar fi trebuit vreodată să aibă. Un an de pandemie, de sentimente ambigue, de îndoieli, de imprevizibilitate, dar și un an de cunoaștere, de reflecție, de strâns legături.
Tot în această perioadă se fac mai bine de 6 luni în care efectiv nu am mai vrut și nu am mai putut să scriu nimic aici. Pur și simplu nu am mai găsit resorturile necesare pentru a povesti ce se întâmplă cu viața noastră sau de a dezbate teme care mi-au măcinat creierii în perioada asta.
Aș fi avut multe de spus mai ales despre școală, dar am preferat să mai scriu câte o postare pe Facebook atunci când simțeam că dau pe din afară. Aș fi putut să povestesc despre locuri noi pe care le-am descoperit, dar mi s-a părut aiurea în contextul de acum.
Apoi mi-am dat seama că nu era nimic rău. Nu e ca și cum aș fi îndemnat oamenii să nu respecte regulile sau m-aș fi dat specialist în medicină cum au făcut alții în toată perioada asta. Și-am revenit la blog.
Ce-am învățat din anul ăsta de pandemie?
Nici nu știu dacă am învățat ceva neapărat, dar în mod cert ne-a crescut capacitatea de adaptare. Am muncit mult mai mult decât o făceam când mă duceam zi de zi la birou. Să lucrezi de acasă cu doi copii care la rândul lor au școală, au nevoi de toate felurile nu este cea mai ușoară sarcină. Dar cumva am găsit calea către un echilibru. De ajutor a fost și faptul că ne înțelegeam bine și înainte unii cu alții și-acum strângând rândurile ne-am unit și mai tare.
Nu am devenit nici mai buni, nici mai răi, doar am încercat să ne trăim viața pendulând între nevoia de a ne proteja sănătatea și dorința de a ne păstra activi fără să stăm închiși în casă. Nici nu cred că asta este soluția pentru că psihicul nostru, oricât de tare ar părea, la un moment dat va începe să facă figuri dacă vede non-stop aceeași 4 pereți și 3 fețe.
Ne-am plimbat cât ne-au permis lockdown-ul, timpul și buzunarul căutând mereu locuri mai puțin populare. Nimic nou, așa făceam și înainte de pandemie, pentru că nu ne place aglomerația.
Ce m-a necăjit cel mai tare în perioada asta?
Școala este principalul meu stres. Îmi doresc din tot sufletul ca ambii copii să meargă la școală în siguranță. Acest lucru este imposibil și la acest fapt concură cu succes toți de la părinți la cadre didactice, de la copii la bunici, de la minister la directori de școli.
Nu a început școala decât de vreo lună și deja avem un test COVID-19 la activ pentru ambii copii pentru că Ale merge la școală. A venit de-acolo cu o viroză care s-a manifestat destul de violent la soră-sa. Am stat câteva zile cu inima cât un purice nu pentru boala în sine, pentru că simptomele începuseră să se estompeze, dar pentru că au intrat în contact cu alți copii, cu bunicii. Mă speria gândul de a sta toți 4 în casă timp de 14 zile cu muncă online, cu școală online și cu soare afară. De ce spun de soare? Pentru că la noi este obiceiul ca în fiecare zi după ore copiii să iasă afară, vor asta și au nevoie de aer, de interacțiunea cu alți copii. Dacă Ale se mai întâlnește cu colegii la școală, pentru Amalia este greu.
În loc de final
Nu cred că se termină curând nimic. Cu tot cu vaccin (și spune asta o persoană vaccinată, care crede în el) nu vom reuși să revenim la normal în următorul an. Și, oricum, viața noastră nu va mai fi la fel oricât ne place să credem asta. Nu o să anunțe într-o zi la televizor ”Am eradicat COVID-19” și de-a doua zi să reluăm toate de unde le lăsasem în martie 2021. Pe unele poate nici nu ar trebui să le mai punem în programul nostru, altele s-au stricat și cu greu se vor mai repara, de altele ne va fi frică, altele vor costa mult prea mult.
Ce-am mai scris în an de pandemie:
- Școala în pandemie, dovada clară că peștele de la cap se-mpute
- Vacanță în pandemie. Când te documentezi și ești precaut poate fi cum trebuie să fie
- Ce aș păstra din perioada pandemiei. Ce nu aș mai vrea să văd
- La început a fost virusul. Apoi, oamenii au făcut restul.
- Jurnal de carantină. Episodul 4. O fi și ceva bun în pandemia asta de coronavirus
Tu ce părere ai?