Mi-am luat inima în dinți și m-am dus la grădiniță pentru a discuta cu doamna E despre limbajul ei neadecvat. Prima dată am vorbit cu doamna noastră. Nu știa nimic. Dar a chemat-o pe doamna E care era la altă grupă de pe palier.

O auzeam cum întreba ”Cine a zis asta? Ce copil?” pe un ton mai degrabă de polițist, decât de educatoare. Începe discuția cu un ton ridicat, ca să nu zic țipat. Am rugat-o frumos să nu țipe la mine. S-a scuzat, motivând că e un fel de defect profesional. Îmi imaginez că micuții ăia de 3-4-5 ani chiar înțeleg că e defect profesional când țipă la ei. Îi explic ce vreau, menționându-i că am făcut ceva cercetări și știu din mai multe surse că le-a spus copiilor nesimțiți și împuțiți.

”Vai, doamnă, dar cum să le spun așa?!? Poate le-am mai spus obraznici, dar nesimțiți și jegoși cum să le spun?! Și fetița dvs s-a jucat așa frumos ieri, cum să îi fii spus asta?!”

”Nu jegoși, împuțiți! Și nu despre fetița mea e vorba, le-ați spus tuturor.”

”Doamnă, dar nu credeți că sunt tâmpită să le spun așa. Poate obraznici, dar nu altfel” (când am auzit cuvântul ”tâmpită” eram deja convinsă)

”Doamnă, datoria mea de părinte este să verific ce îmi spune copilul. Am înțeles acum.”

”Poate i-am spus lui X (doamna E folosește aici numele de familie al copilului!) că e obraznic. Dar de ce să le fii spus că sunt nesimțiți și împuțiți?”

”Pentru că aruncă mâncarea pe jos, pentru că nu se spală pe mâini”

”Cum să arunce doamna mâncarea pe jos??”

Îi spun că am înțeles, ea îmi spune că dacă vreau să o cred bine, dar că ea se jură că nu a spus așa ceva. Plec.

Copilul mă ia de mână și îmi spune: ”Mami, dar ața ne-a zis!”

Pe culoar intru în vorbă cu altă mămică, dar vine doamna noastră după noi și îi spune copilului să doarmă de prânz că mâine au nu știu ce activitate și îmi explică încă o dată ca ea nu a fost acolo și nu știe ce s-a întâmplat. Îi spun și eu ca am priceput cum stă treaba. Doamna E ne vede și vine după noi.

”Doamnă, vă jur că nu am spus așa. Poate i-am spus lui X (iar folosește numele de familie) că e o nesimțire să arunce zarzavatul de la ciorbă pe jos, dar uneori te scot din sărite”

”Înțeleg foarte bine că sunt multi copii și nu fac întotdeauna ce trebuie, dar nu trebuie să folosiți asemenea cuvinte. Bună ziua!”

Ies din grădiniță. Jos erau niște fetițe de la noi din grupă. Nu rezist și le întreb și pe ele dacă doamna E le-a spus ceva ce le-a supărat. Îmi răspund în cor: ”Da, ne-a zis proastelor! Aăa ne zice când nu știm ceva la lecție.” Eu tac, le las pe ele să vorbească ”Și ne-a mai zis și nesimțitelor și împuțitelor!”

Ei, și-acum ce e de făcut? Să o las în pace, în ideea că știu că le vorbește urât copiilor și poate și-o controla vocabularul? Să merg la directoare să îi spun să o schimbe?

Hei! Mulțumesc că ai citit până la sfârșit. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like paginii CRISTINA CALIN BLOG! Sigur vei mai citi lucruri interesante.