Vacanță în pandemie. Când te documentezi și ești precaut poate fi cum trebuie să fie

august 3, 2020februarie 7, 2021

În 2019, am avut parte de un concediu mai spectaculos, dar mai scurt, așa că am zis să compensăm. După ce am tot studiat Grecia, am ajuns la concluzia că nouă de fapt ne e dor de Muntenegru. În consecință, în februarie, am făcut o rezervare de 12 nopți în stațiunea Ulcinj. Nu ne-am imaginat că în câteva luni vom planifica o vacanță în pandemie.

Liniștiți că avem vara asigurată ne-am văzut de ale noastre. Am mai făcut niște planuri pentru o fugă în doi la Auschwitz (da, romantism a la familia Călin), pentru câteva zile la munte la noi și ne bătea gândul ca în septembrie să merg singură cu copiii la Disneyland de ziua lui Alexandru.

Se anunța un an minunat!

Și a venit martie! Școli închise, muncă de-acasă, izolare, boală, granițe închise. Tot tacâmul pentru un scenariu horror. O perioadă nu ne-am mai gândit la nicio vacanță. Ne era suficient că suntem sănătoși. Am anulat rezervarea din Polonia. Pe cea din Muntenegru am lăsat-o. Speranța moare ultima, nu?

Până la finalul lui august mai erau multe luni, iar în contextul pandemiei părea destinația cea mai bună, mai ales că are una dintre cele mai mari plaje din Europa. Chiar dacă nu vizitam absolut nimic, măcar aveam parte de valuri și nisip. În plus, nu riscam să stăm nas în nas cu zeci de persoane, ceea ce era ideal.

Când s-a ridicat starea de urgență și lucrurile au început să miște cât de cât am revenit cu gândul la vacanță. Am început dansul rezervărilor și anulărilor, când în Grecia, când în Muntenegru, în funcție de liste galbene, verzi, teste COVID și alte minuni.

O vacanță la mare în România este exclusă din start. Nu am mai fost de 10 ani și nici nu cred că vom mai merge curând. Mai bine sărim marea, decât să plătesc bani mulți din care să nu înțeleg nimic.

În seara când ne hotărâsem să plătim o vilă în Halkidiki, variantă pe care noi o găsisem un compromis bun, vine vestea cea mare: Muntenegru a pus România pe lista verde. Și ia-o iar de la capăt! Am crezut că o să mă dea cei de la Booking afară de pe site de câtă activitate am avut pe la ei prin ogradă.

Pregătirea pentru o vacanță în pandemie

Am rezervat la mijlocul lui iulie (devansând un pic perioada inițială), la Aria Apartments în Ulcinj, un soi de aparthotel de 4*, cu piscină, nou construit, cu puține camere. Tot timpul am vorbit cu proprietarul prin mesaje și ne-am sfătuit legat de drum și de restricții.

Înainte de plecare, am scris Ambasadei României în Muntenegru și celei din Serbia pentru a-i întreba legat de pașapoarte, tranzit, restricții. Ambele instituții mi-au răspuns în 24 de ore, la obiect.

În paralel am urmărit pagina de FB a guvernului din Muntenegru, site-ul acestuia și cel al Institutului de Sănătate Publică de acolo. Zilele treceau greu și părea că nu mai vine ziua plecării. Aveam mereu impresia că la un refresh o să văd România pe lista lor roșie, mai ales că la noi cazurile creșteau zilnic.

Când planul de acasă nu se potrivește cu cel de pe drum și te trezești în Kosovo

kosovo Cu așa peisaje nici nu a mai contat că ne-am rătăcit prin Balcani. Aici eram, fără să știm, în Kosovo.

Dar nu a fost așa. Planul a fost să trecem pe la Porțile de Fier 2, traversăm Serbia și intrăm în Muntenegru, ne cazăm undeva în Canionul Tara și a doua zi mergem spre mare. Am folosit Waze, salvând harta și punându-l offline.

În mare parte lucrurile au mers strună, până ne-am trezit la un punct de frontieră unde pe ecusonul vameșilor scrisa Kosovo. Waze nu greșește, ne-am zis. Internet nu aveam și la 12 euro mega era un pic riscant să-l pornim. Totuși, uitându-ne pe hartă, punctul final al călătoriei era Eco Oasis din Mojkovac, în apropierea podului Đurđevića, din canionul Tara, fix acolo unde trebuia să ajungem. Indiferent unde eram am hotărât să mergem cum zice aplicația.

A devenit tot mai clar că eram chiar în Kosovo, dar lucrurile au fost iar date peste cap, când fără să trecem de vreo vamă am intrat într-o localitate unde erau numai steaguri sârbești, iar totul era scris în sârbă. Așa ceva era imposibil având în vedere istoria recentă.

Peisajul era de vis, ne-am bucurat de el, dar noi eram ca picați din cer.

Am ajuns la altă vamă. Am intrat iar în Serbia. Vorbeam prin stație cu prietenii noștri cu care eram și ne întrebam dacă ajungem pe la New York sau are de gând Waze să ne ducă unde trebuie. Nu am apucat să discutăm prea mult că am ajuns la granița cu Muntenegru și curând la locul de cazare.

Popas în Muntenegru. Eco Oasis, Canionul Tara.

Am ales să facem popasul în Muntenegru și nu în Serbia pentru că altfel am fi intrat în carantină la destinație. Sârbii sunt pe lista roșie a muntenegrenilor, așa că am fost nevoiți să parcurgem mare parte din drum în prima zi. Nu regretăm nicio clipă alegerea.

Eco Oasis, un loc special în inima munților

Am ajuns undeva între munți, într-o liniște extraordinară, cu peisaje de vis, la un frig ca de toamnă, la pensiunea unor oameni tare primitori. Ne-au pus pe masă de cum am ajuns niște rachiu, o cafea, copiilor le-au dat suc de afine de casă. Seara, am văzut pentru prima dată în viața noastră licurici. Erau peste tot, iar curtea se transformase într-un loc feeric. Copiii alergau prin curte, noi beam un pahar de vin și ne imaginam cum ar fi să lași toate birourile și tot vacarmul orașului și să trăiești în liniștea aia printre licurici, vaci, munți și nori. Am rămas cu visarea.

Dar era doar un popas și dimineața am luat-o din nou din loc. Înainte de a porni la drum, am primit cafea, lapte proaspăt muls și prăjituri de casă, din partea casei.

Cu tiroliana peste Canionul Tara

Cu așa o tratație, am prins curaj și am făcut ceva ce n-aș fi crezut vreodată că pot face: m-am dat cu tiroliana peste Canionul Tara. Mie mi-e rău fizic și dacă mă uit pe geam de la etajul 4, nu am înțeles nimic de la Meteora, Turnul Eiffel sau alte locuri înalte pe unde am fost de frică. Ei bine, aici, am trecut cu tiroliana la câteva sute de metri deasupra solului (nici nu vreau să știu exact cât), cu o viteză de aproximativ 100 km/h, o distanță de 1050 m. Nu a durat mai mult de 4-5 minute, dar am crezut că a fost o mini-veșnicie.

podul Đurđevića — Canionul Tara, cel mai mare din Europa

Cum nu mai era nimeni pe-acolo, am găsit repede tiroliană liberă, am găsit și discount, și, pare-se și ceva curaj. Mai întâi s-au dat tații cu fetele mici, iar noi cele mari și Alexandru am rămas pe margine. Ale zicea că nu prea vrea, așa că mă legam de decizia lui ca să nu par fricoasa familiei. Doar că fetele mici au venit atât de încântate că Ale a decis să se dea și el. Puteam să las băiatul fără experiența asta? Nu! Așa că ne-am dus și noi fetele mari.

Punctul ala mic de-acolo eram eu

Când mă lega domnul de la tiroliană în chingi vedeam niște titluri mari în presa din România: ”O familie de români s-a făcut praf în Canionul Tara”, ”Au plecat în vacanță și s-au întors în coșciug”. Îmi venea să fug înapoi la mașină, dar nu se cădea.

Bine că am rămas că ratam una dintre cele mai tari experiențe din viața mea. Recunosc, la început am stat cu ochii închiși. Apoi, i-am deschis puțin câte puțin. Casele și râul se vedeau mici-mici, iar eu muream de frică. Dar era un sentiment plăcut: acela că am reușit să fac ceva ce părea incredibil cu câteva ore în urmă.

Plini de adrenalină am pornit pe drumul greu, dar frumos până pe litoralul muntenegrean. Am trecut de la 12 grade la 30 în doar câteva ore. Proprietarul hotelului ne aștepta în prag și s-a luminat tot la față când i-am spus că sunt Cristina din România. Nu e de mirare pentru că avea hotelul gol. Așa a și rămas aproape tot sejurul nostru. Distanțare socială maximă. Simțeam și mai mult că am făcut alegerea bună.

La hotel totul a fost ca în poze și ca în descriere. Nu avem nimic de reproșat, ba chiar recomandăm locul, mai ales că domnul vorbește bine engleza și în tot timpul ăsta ne-a informat mereu cu privire la schimbările care se petreceau la el în țară.

Vacanță în pandemie. Plaje în Ulcinj

Velika Plaza

Când suntem în vacanță ne place să mergem în cât mai multe locuri. Mai fusesem în Ulcinj și principala noastră destinație era Velika Plaza, adică Plaja Mare. Nu este doar o expresie. Are 12 km lungime și probabil vreo 100 m lățime. Este toată numai nisip, apa este mică. Exact ce are nevoie o familie cu copii.

velika plaza ulcinj — Marea Adriatică la apus

O mare parte din plajă este închiriată și amenajată cu șezlonguri. Am fost în mai multe locuri, dar cel mai mult ne-a plăcut la X-Bar. Șezlongurile sunt așezate foarte aproape de apă și probabil că asta a fost ceea ce ne-a atras acolo.

Prețul șezlongurilor este de 5 euro – 2 șezlonguri și o umbrelă. O cafea este în jur de 2 euro, o bere 3 euro.

Valdanos Beach

Aflată pe drumul dintre Ulcinj și Bar, Valdanos Beach este o plajă situată într-o livadă de peste 80.000 de măslini. Este de fapt un golfuleț care pare pierdut de lume, chiar dacă se află acolo și o terasă unde se mănâncă foarte bine.

Plaja este cu pietre și intrarea în apă la fel. Dacă te plictisești de bălăceală și de stat pe șezlong poți face o expediție pe roci până la alte plaje din apropiere mult mai sălbatice sau pe munte până la far.

Liman Beach

Plaja Liman rămâne preferata noastră, mai ales la apus. Este atât de mică, dar cu un aer atât de romantic că nu poți să-i reziști. Când am fost prima dată acum 5 ani nu era amenajată mai deloc. Acum am văzut că există o terasă, șezlonguri, un ponton și alte acareturi care parcă i-au mai luat din farmec. Bine că apusul rămâne la fel de frumos.

Ladies Beach

Când am făcut documentarea înainte de plecare i-am anunțat pe toți că am găsit o super plajă cu ape cu sulf, sălbatică, unde putem merge să ne vindecăm durerile de șale.

Înarmați cu colace, apă, table, prosoape, creme și câte și mai câte am pus pe GPS Ladies Beach și într-o dimineață ne-am pornit către miraculoasele ape. Ajunși acolo ne-a întâmpinat un domn care i-a oprit pe băieți din drum. Le-a spus că accesul lor e interzis, dar pot veni a doua zi. Am încercat să înțelegem ce vrea, dar nu am reușit așa că am renunțat.

Căutând mai multe pe internet am aflat că este o plajă destinată exclusiv femeilor, iar dacă vreun picior de bărbat ajunge cumva acolo va fi scos de jandarmerie. Bine că nu am insistat.

Totuși, voiam să știm ce este acolo, așa că într-o zi i-am lăsat pe băieți să-și facă de cap și ne-am prezentat la plaja miraculoasă și misterioasă. Așa am bifat a doua noutate din viața mea: plaja de nudiste.

De îndată ce am dat cu nasul în nurii dezgoliți al femeilor de toate vârstele am înțeles de ce nu avea voie niciun mascul, indiferent de vârstă.

La început ne-am simțit ciudat. Apoi, ne-am dat seama că fiecare își vedea de treaba ei și că este chiar bine să vii într-un loc în care să te simți în largul tău.

Plaja are și o grotă unde am înțeles că niște localnice fac ritualuri de fertilitate. Pe o stâncă stăteau dovadă tot felul de piese de lenjerie intimă.

Kotor. Cetatea și plimbarea cu barca prin golf

Dacă vrei să faci cele două lucruri într-o zi este recomandat să mergi la cetate cât mai dimineață până nu se face foarte cald, iar excursia cu barca să o iei spre sfârșitul zilei ca să prinzi apusul pe apă.

Îți mai trebuie foarte multă apă de băut, încălțăminte sport (chiar de drumeție) pentru cetate și sandale/șlapi pentru barcă.

Cetatea Kotor

La cetate ai de urcat mult. Pe măsură ce parcurgi din drum ți se deschide în fața ochilor golful. Din ce în ce mai mult și mai frumos. Tu ești mai obosit, peisajul mai frumos. E tocmai bine pentru că în pauzele pentru poze te mai odihnești.

Dacă nu ai apă suficientă, există și acolo, printre ruine, oameni întreprinzători care îți vând ce ai nevoie, la un preț decent.

stradute cetatea kotor — Fermecătoarea cetate Kotor cu străduțele ei înguste.

Noi nu am plătit bilet de intrare pentru că administratorii cetății au hotărât că este bine să atragă cât mai mulți turiști. Înainte de pandemie biletul era 8 euro de adult și 5 pentru copii. Chiar și gratuit nu era foarte multă lume. Nu știu dacă am întâlnit mai mult de 15 oameni în cele mai bine de două ore cât a durat vizita.

Vacanță în pandemie. Plimbarea cu barca

De cum am coborât din mașină în Kotor ne-a abordat un băiat cu un pliant pentru excursii cu barca. Preț de pandemie: 30 euro de adult, copiii gatuit, barca numai a noastră cu skipper. I-am plătit avans, ne-a dar numărul de telefon, am stabilit ora de întâlnire și ne-am văzut de vizita la cetate. În perioada asta nu e recomandat să faci rezervări on-line pentru că la fața locului poți obține totul mult mai ieftin.

Skipperul nu a excelat în veselie și voie bună, dar să zicem că am putut să trăim și fără discuții prea multe cu el. Programul a inclus: Blue Cave (unde ar fi trebuit să coborâm în apă să ne bălăcim, dar erau prea multe bărci și nu s-a putut), insula Maluma (care este o fostă închisoare ce urmează să fie transformată în hotel și nu se poate vizita), plaja Meljine (o poți sări, nu are nimic interesant), Biserica Our Lady Of the Rock (o biserică pe o insulă de piatră contruite de oameni, atât lăcașul de cult, cât și insula), orașul Perast, fostele ascunzători de submarine din vremea Iugoslaviei.

Plaja Meljine

Blue Cave este spectaculoasă, chiar și fără să sari în apă. Felul în care bate lumina printre stânci, culoarea apei, modul în care marea a modelat piatra sunt fantastice. La fel de impresionant este și orașul Perast, care face parte din patrimoniul UNESCO și mai are puțin peste 300 de locuitori.

Până la urmă ai mei au sărit în apă, undeva unde adâncimea era de 35 m, în mijlocul golfului. Cum nu știu să înot nu am beneficiat de această experiență, dar ei au spus că a fost un amestec de teamă (când și-au dat seama cât de adâncă este apa), dar și de bucurie. Îi cred pe cuvânt.

Tot drumul de întoarcere de la Kotor către Ulcinj am citit despre istoria acestui golf care este impresionantă. A trecut prin multe ocupații, uneori la distanță de câțiva ani, a trecut prin cutremure, foc și câte și mai câte. Cu toate astea a rămas de-o frumusețe ce-ți rămâne în suflet. Sau, poate, tocmai de aceea.

Pandemia și vacanța

Nu am regretat o clipă alegerea făcută cu privire la vacanța de anul acesta. Știam că Muntenegru este fantastic și ne-am dus cu niște așteptări mari. Totul a fost cum ne-am imaginat. Până și celebrul lor burek cu brânză a rămas la fel de bun. Poate mult prea bun.

În Muntenegru masca este obligatorie atât în interior, cât și în exterior, iar regulile sunt respectate. De vreo două ori am uitat masca în mașină când am intrat în magazin și am fost întoarsă din drum. Cât am mers prin oraș cu masca nu ne-am sufocat niciunii, nu am murit, ba chiar ne-am simțit mai în siguranță așa.

viața de noapte din Ulcinj — Ulcinj văzut noaptea de la baza cetății.

În hotel am fost singuri cu excepția a 3 zile.

De cele mai multe ori pe plajă eram cam singuri. Nu pe toată plaja, ci pe porțiunea arondată terasei unde ne așezam. La intrarea pe plajă erau sticle cu dezinfectanți.

La terase eram ori singuri, ori mai era maximum o masă ocupată. Chelnerii purtau mască. Prețurile au rămas la fel ca acum 5 ani. Cel mai mult am plătit la o masă pentru patru persoane 35 de euro cu 4 feluri principale, desert, cafea, bere, suc și limonadă.

Duminica absolut toate supermarketurile și majoritatea magazinelor din centru erau închise.

Am evitat locurile aglomerate, dar cred că și dacă le căutam cu greu le găseseam pentru că nu erau mulți turiști.

Muntenegru este pe lista galbenă (sau ce culoare o avea cea cu țările pentru care se impune carantină/ test COVID a multor țări), iar ei nu îi primesc pe vecinii lor sârbi și nici kosovari, care erau clienți tradiționali ai litoralului muntenegrean. Cum și economia lor scârție, probabil că nici de-ai lor nu și-au permis prea mulți mai mult de-un week-end la plajă.

portul din ulcinj — Micuțul port de la baza eetății Ulcinj

Cu toată pandemia, cu toate măștile, cu toată starea lor de urgență, nu era o atmosferă de înmormântare. Lumea își urmează cursul ei firesc, cu precauții, dar fără disperare.

Nu știu ce e cu oamenii ăia când ajung la ei acasă, dar vânzătoarele de la magazine zâmbeau, chelnerii încercau să ne facă să ne simțim bine, restaurantele aveau reduceri, unele chiar și de 20% la tot meniul. Seara cluburile de la poalele cetății puneau lumini și muzică, chiar dacă aveau doar 2-3 clienți. De departe părea că nimic nu s-a schimbat.

Nu s-a strâmbat nimeni când ceream o porție de paste în două farfurii sau un suc și două pahare pentru copii. Li s-a părut normal. Probabil au și ei copii acasă și știu cât mănâncă. S-au pus în pielea noastră înainte să ne arunce priviri din care să înțelegem să suntem niște săraci.

Toți erau bucuroși să le fim oaspeți, se bucurau că ne cheltuim banii la ei (indiferent cât de mulți sau puțini).

La drumul de întoarcere am mers prin Albania, Kosovo, Macedonia, Bulgaria. Am ales asta pentru că în aceste țări există autostrăzi. Cele din Kosovo și din Albania sunt cum vedem noi prin filme și ne minunăm. Nu am rămas cu gura căscată de calitatea lor, ci, mai ales de faptul că acum 5 ani cele din Kosovo nu existau. Au făcut în doar 5 ani ce ai noștri nu au reușit în 30.

Pentru noi Muntenegru rămâne destinația de suflet. Are ceva apropiat de firea noastră, care ne face să ne dorim să ne întoarcem din când în când.

Dacă vrei să îți mai scalzi privirea în poze de vacanță mai poți citi și alte articole despre locurile pe unde ne-am plimbat. Poate te și inspiri, cine știe?