Luați mâna de pe copilul meu

Nu știu voi cum sunteți, dar gradul meu de toleranță pentru persoanele care oferă sfaturi neîntrebate a început să se apropie de zero. Dacă persoanele respective mai și acționează ca să-mi arate că nu fac bine ce fac, atunci devin ușor necivilizată.

Eram zilele trecute cu Amalia și Alexandru într-un magazin. Bebe în cărucior, Amalia inspecta niște ouă Kinder, eu căutam o cutie de bomboane. Ale în căruț făcea ce-i place lui mai mult: sugea degetul. Eu cu nasul în raft. Aud așa, într-o doară: ”Ești băiat mare, scoate degetul din gurăǃ” Un nene c-o sacoșă în mână, adus de spate, s-a aplecat cu viteză către fii-miu să-i scoată degetul din gură. Uliul din mine s-a trezit și i-am zis doar atât, cu glas egal și apăsat: ”Vă rog să luați mâna de pe copilul meu.” Evident, s-a simțit jignit și mi-a replicat că nu are microbi.

N-o fi având și, sincer, nici nu mă interesează. Dar cum nici eu nu mă duc să scot mâna din nas vreunui adult care face biluțe, pentru că știu că nu e frumos, tot așa nu vreau ca cineva să se atingă de copilul meu. Știu și eu că nu e bine să sugă degetul. Știu care sunt riscurile, dar dacă asta îl calmează și nu este pregătit să renunțe la gestul ăsta momentan, îl las în pace.

Aceleași probleme le aveam și cu Amalia când era bebe. Avea același obicei, sugea degetul cu frenezie imediat ce nu-i plăcea ceva. Până la 4 ani s-a tot delectat cu el. (O să vă povestesc într-o postare viitoare cum am reușit să scăpăm de tic). Eram odată în autobuz cu ea în brațe și o doamnă cucoană cohetă, foarte dichisită, vine la noi și începe și-mi ține teoria dinților strâmbi și a efectelor pe termen mediu și lung asupra sănătății și a încercat să îi scoată degetul din gură. Amalia avea maximum 2 ani, nu mai țin minte exact, dar s-a speriat de ea. I-am spus frumos că nu am întrebat-o nimic și nu înțeleg de ce îmi dă sfaturi. Evident, tot eu am fost needucată.

Altădată, tot în autobuz, domnișoara avea o păpușă în brațe. Stăteam în picioare, ea avea vreo 6 ani. A pus șoferul frână și s-a dezechilibrat. Un domn i-a smuls păpușa și a început să o certe că ce face și cu păpușa după ea că ar trebui să fie atentă la cum se ține, nu la jucărie. Nu vreți să știți ce i s-a întâmplat domnului.

Am mai avut de-a face și cu o altă doamnă în vârstă, tot în autobuz. Amalia se tot hlizea, ca orice copil. Nu era obraznică, nu făcea gălăgie. Râdea. Era veselă. Doamna, nu. A prins-o de braț și i-a zis că nu știe să se poarte, că în autobuz nu se râde. Cred că după ce am intervenit eu, a fost și mai supărată de viață băgăreața.

Când întâlnesc astfel de specimene, mă abțin din greu să nu îmi aduc aminte de Cristina-cea-de-pe-stadion. Încerc să fiu cât pot de civilizată, deși, Doamne, ce le-aș mai spuneǃ

Și totuși, de ce? De ce trebuie să te bagi? Înțeleg să intervii dacă vezi că își bate una copilul, dacă vezi că se întâmpla lucruri grave. Dar așa?ǃ Să te iei de un bebeluș că suge degetul? Cu ce te deranjează, măi domnule și măi doamnă? Cu ce?ǃ

Va veni probabil un moment când nu voi fi chiar în cele mai bune toane sau când se va umple paharul și tare-mi e că nu se va temina bine….