Anul acesta am ales să mergem în concediu la un hotel unde mai fusesem cu 3 ani în urmă. Am zis că este sigur. Am citit și părerile altor turiști care au fost în ultimii ani și am hotărât că este cea mai bună decizie, mai ales pentru domnul bebeluș. Evident nu am luat în seamă comentariile care spuneau că ”măslinele sunt prea mici și zbârcite”, ”la programul artistic este prea multă gălăgie”, ”ospătarii nu vorbesc engleză bine”.
Așa că am ales hotelul ”Sole Santa Maria”, din Kusadasi. Știam că ceva tot se schimbase, pentru că în urmă cu trei ani se numea ”Vera Santa Maria”, dar atâta timp cât majoritatea povestea că este curat în camere, mâncarea bună și personalul drăguț, ne-am gândit că transformarea nu putea fi decât în bine sau că e măcar la fel cum îl știam.
În mare parte, am intuit corect. Numai că au existat câteva mici detalii care au făcut diferența între un management nemțesc (cum era acum trei ani) și unul intalienesc (cum a fost anul acesta).
Prima diferență am observat-o la mâncare. Mai puțină și cantitativ, dar și ca diversitate. Evident, nu ne-am dus acolo să ne îndopăm, dar este o constatare. De data asta numele felurilor de mâncare nu mai erau scrise în dreptul fiecărui preparat și trebuia să ghicești dacă iaurtul e din lapte de vacă, oaie sau capră, de exemplu. Au schimbat și berea. Efes a fost înlocuită de Troy, evident de o calitate mai slabă.
Și atunci, și acum personalul era alcătuit din puști de maximum 18 ani, care nu vorbeau engleza aproape deloc. Dacă voiai un cocktail te dureau mâinile până înțelegea cel de după tejghea ce vrei să conțină. La recepție știau cât de cât, dar trebuia să vorbești tare și răspicat, ca pe casetele de te învață limba engleză fără profesor.
Programul artistic nu a fost schimbat. Doar echipa. Acum trei ani, s-a ținut cont de faptul că sunt mulți turiști români și iranieni, astfel încât au angajat și persoane provenind din România și Iran. Ele se ocupau mai mult de copii, care erau și atunci foarte mulți. Anul acesta nu au mai fost luate în seamă astfel de detalii, așa că trebuia să stai după copii la programele destinate lor, chiar dacă aceștia erau mărișori. Locul de joacă, o căsuță de lemn, a fost lăsat în paragină, la fel și toboganul, leagănul și balansoarul, deși erau foarte mulți copii, de toate vârstele.
La prima noastră vizită erau turiști din aproape toată Europa și iranieni, oricum, puțini turci. Anul acesta ofertele cred că s-au îndreptat mai mult către România, Turcia și Iran, pentru că alte naționalități au fost puțin reprezentante.
Și cireașa de pe tort. Într-o seară, ușile de la sala de mese au fost ridicate la 7.20, în loc de 7.30, așa cum scria în program. Oamenii care așteptau cuminți în jurul piscinei au intrat în restaurant. Imediat a apărut directorul hotelului care efectiv a început să urle, la noi sau la personal, n-am să știu niciodată, pentru că se uita în toate direcțiile în timp de parcă lătra. Cert este că ospătarii ne-au luat farfuriile din mână și ne-au dat afară. Am înțeles că nu se aduseseră toate preparatele calde, dar cred că personalul își putea lua muștruluiala în spatele ușilor închise, fără ca turiștii să se simtă stingheriți de un astfel de moment penibil.
Sunt niște detalii, unele minore, dar care pentru un turist cu ceva așteptări fac diferența. Și cu siguranță de acum îmi voi respecta cu sfințenie deviza pe care o am atunci când îmi aleg hotelul: ”întotdeauna altul, indiferent că orașul este același”.
Tu ce părere ai?