Cu chiu cu vai am reușit să ajung și anul acesta la Social Media for Parents. Îmi place evenimentul, anul trecut am aflat lucruri noi și interesante și nu voiam să ratez. Numai că de dimineață, fii-mea a făcut febră. Voiam să o iau cu mine, dar toate planurile s-au dat peste cap. Am așteptat să vină tata să stea cu ea și am fugit. Am ajus la panelul de la mijlocul evenimentului, tocmai bine să aflu cum și-a dezvoltat Anca Nicolescu, Mămica Urbană blogul și să o mai ascult pe Urania Cremene, de care îmi place foarte tare. După pauza de prânz a trebuit să fug înapoi acasă, să ajung înaintea salvării, pe care o chemase tata, pentru că febra ajunsese pe la 40 de grade.
Ediția de anul acesta, cât am putut eu să particip la ea, a venit cumva ca să-mi confirme că fac bine ce fac. Ascultând-o pe Mămica Urbană mi s-a făcut o poftă nebună să-mi prioritizez activitățile și să pun blogul pe pozițiile fruntașe. Și, mai ales, să pun în practică toate ideile pe care i le spun domnului în fiecare seară. Pentru că idei am multe, dar nu am timp și nici curaj să le pun în practică. Dar, gata, vin din concediu și mă pun serios pe treabă.
Urania Cremene ne-a învățat o tehnică de a ne controla emoțiile, pe care eu o aplicam deja cu copiii dar nu știam că poartă și o denumire: fă-ți gândirea vizibilă. Eu uneori sunt de-a dreptul enervantă cu explicațiile pe care le ofert copiilor legat de ceea ce facem/ urmează să facem. Dar le spun tocmai în ideea de a-i învăța cum să gândească. Nu că aș fi vreun geniu, dar cred că un copil trebuie învățat de mic să-și planifice timpul, să vadă urmările a ceea ce face. Și mă gândesc că dacă vede la noi că avem o oarecare logică în viața noastră, ne va copia.
Îmi pare rău că nu am reușit să stau până la capăt, dar herpangina asta mi-a mâncat urechile în ultimele două săptămâni. Oricum, m-am întâlnit cu niște colege de facultate, cu o fostă colegă de la Jurnalul Național, așa că au fost câteva ore foarte productive.
Mă mai duc și la anul când sper să nu se mai întâmple nimic rău.
Tu ce părere ai?